x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertisment MAE: grevă de 24 de ore, miercuri, în Grecia, în sistemul de sănătate public

Avertisment MAE: grevă de 24 de ore, miercuri, în Grecia, în sistemul de sănătate public

23 Iul 2013   •   19:02
Avertisment MAE: grevă de 24 de ore, miercuri, în Grecia, în sistemul de sănătate public
Sursa foto: EPA/Intact Images

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Grecia sau care se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că organizaţiile sindicale din sistemul medical public au lansat un apel la o grevă de 24 de ore pentru miercuri, 24 iulie.

Potrivit unui comunicat al MAE, se preconizează ca în această zi spitalele publice, centrale de sănătate, serviciul de ambulanţă şi structurile de asistenţă medicală să funcţioneze doar pentru cazurile de urgenţă.

MAE recomandă cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze pe teritoriul Greciei să urmărească anunţurile autorităţilor locale referitoare la greva din sistemul public de sănătate.

×