x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertisment UE: Urgenţă, ultimul apel 112

Avertisment UE: Urgenţă, ultimul apel 112

de Alexandru Radescu    |    Mihai Manole    |    04 Apr 2008   •   00:00
Avertisment UE: Urgenţă, ultimul apel 112

România a primit un ultim avertisment din partea Comisiei Europene în privinţa deficienţelor din funcţionarea numărului unic de urgenţă 112.

România a primit un ultim avertisment din partea Comisiei Europene în privinţa deficienţelor din funcţionarea numărului unic de urgenţă 112.

Scrisoarea soseşte la mai puţin de o lună de la vizita în ţara noastră a comisarului european Viviane Reding, oficialul acceptând "termenul şi condiţiile" prezentate de autorităţile române. Astfel, problema localizării apelanţilor ar trebui rezolvată până la vară. Avizul motivat trimis de Executivul european atât României cât şi Bulgariei reprezintă ultima etapă procedurală înaintea sesizării Curţii Europene de Justiţie.


ARGUMENTE. Deşi în România numărul de urgenţă funcţionează, avertismentul european este motivat de faptul că "informaţiile legate de localizarea apelantului nu sunt încă puse la dispoziţia serviciilor de urgenţă în cazul apelurilor efectuate de pe telefoane mobile", se arată în comunicatul CE. Luna trecută, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă care, printre altele, identifică soluţia pentru localizarea apelurilor, care se va face în sistemul cell-id/sector-id. Ministrul Comunicaţiilor a declarat în urmă cu două săptămâni că localizarea se va face din vară pe o rază de 1 km, după încheierea unui acord între operatorii de telefonie mobilă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, operatorul sistemului naţional pentru apeluri de urgenţă.


REACŢIE. Oficialii MCTI nu au luat act de măsura CE, birourile ministerului (şi ale Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii) fiind sigilate în timpul Summit-ului NATO. Un comunicat din partea MCTI ar putea fi emis abia luni. Secretarul de stat Constantin Teodorescu ne-a declarat că autorităţile române au îndeplinit toate obligaţiile legate de informarea CE cu privire la progresele înregistrate în asigurarea localizării apelanţilor, ultima informare de acest tip fiind făcută în urmă cu o săptămână de Direcţia de Afaceri Externe. Teodorescu declară că termenele prevăzute în ordonanţa de urgenţă, cu privire la desfăşurarea lucrărilor tehnice, au fost devansate.

 

112: Ameninţarea infringement-ului

Într-o nouă rundă de proceduri privind încălcarea dreptului comunitar pentru normele UE în domeniul telecomunicaţiilor, Comisia Europeană a decis să trimită un aviz motivat Bulgariei şi României (a doua etapă şi ultima înainte de sesizarea Curţii Europene de justiţie). În ambele ţări, numărul european unic pentru apeluri de urgenţă 112 funcţionează în continuare “în mod necorespunzător”, potrivit oficialilor UE. Informaţiile cu privire la localizarea apelantului pentru apeluri de urgenţă către numărul 112 de pe telefoane mobile sunt încă indisponibile în alte patru state membre: Italia, Lituania, Ţările de Jos şi Slovacia. “Nu pot să nu remarc exigenţa Comisiei în ceea ce priveşte România pe acest subiect în timp ce şi alte state membre sunt în aceeaşi situaţie”, a declarat ieri europarlamentarul liberal Adina Vălean. Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă chiar luna trecută în care stipula un acord între Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi operatorii de telefonie mobilă, dar şi finanţarea Serviciului 112 cu 38 de milioane de lei anual. Aceasta a doua scrisoare este de fapt ultima înainte ca România să fie chemată în faţa Curţii Europene de Justiţie dacă Bucureştiul nu rezolvă situaţia în acord cu cerinţele comunitare. Termenul este şi de această dată de două luni, dar aşa cum s-a întâmplat şi în cazul primei scrisori, şi în dosarul taxei de primă înmatriculare, acest termen se poate prelungi chiar şi cu câteva luni, arată europarlamentarul liberal.

×
Subiecte în articol: observator urgenta