x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertismentul unui medic: Zeci de copii au murit în SUA, după ce au luat medicamente pentru tuse

Avertismentul unui medic: Zeci de copii au murit în SUA, după ce au luat medicamente pentru tuse

03 Noi 2021   •   11:30
Avertismentul unui medic: Zeci de copii au murit în SUA, după ce au luat medicamente pentru tuse

Medicul român Mihai Craiu îi avertizează pe părinții care le dau copiilor mici medicamente pentru tuse și răceală fără să consulte specialistul că se expun unor riscuri mari. Peste 40 de decese au fost raportate, la copii mici, în SUA, ca urmare a utilizării excesive și a supradozării, spune Craiu.

Sfaturile medicului Mihai Craiu au fost publicate pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii, în condițiile în care pandemia îi afectează și pe copii, iar sezonul răcelilor se apropie.

„Mulți copii răcesc acum, când a scăzut semnificativ temperatura... Când ar trebui să ne impacientăm în fața unui copil mic (cu vârstă sub 5 ani) care tușește și are febră?... Aș reveni cu o mare rugăminte adresată părinților: nu mai administrați "coktailuri" de siropuri antitusive și antihistaminice copiilor care au răceli banale”, este mesajul medicului român.

Mihai Craiu citează statistici din SUA care arată că zeci de copii mici au murit după ce au luat cantități mari de medicamente.

„Semnalul trebuie tras, deoarece un sondaj recent, printre părinții americani, arată că aproape jumătate din aceștia au dat copiilor lor CCM (cough and cold medication - medicamente pentru tuse și răceală). Peste 40 de decese au fost raportate, la copii mici, în SUA, ca urmare a utilizării excesive și a supradozării accidentale sau voluntare a acestor CCM”, mai anunță Mihai Craiu.

Medicul Craiu mai spune că autoritățile americane interzic utilizarea CCM ca automedicație, în special la copiii cu vârstă sub 4 ani. Aceste medicamente sunt etichetate cu această avertizare, chiar de către producători, precizează medicul român.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: medicamente tuse