Meteorologii au emis o avertizare de ploi valabilă în toată ţara, duminică, între orele 4.00 şi 23.00, în sud şi sud-est fiind anunţate averse, vânt puternic şi descărcări electrice.
Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, duminică, între orele 4.00 şi 23.00, vor fi ploi însemnate cantitativ în toată ţara.
Pe parcursul zilei de duminică, aria ploilor se va extinde treptat în sudul şi sud-estul ţării, unde vor fi averse, posibil însoţite de scurte intensificări ale vântului şi descărcări electrice. În aceste zone, cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-50 de litri pe metru pătrat.
Citește pe Antena3.ro