BAC 2015. Elevii de clasa a XII-a se pregătesc să susţină primul examen, luni, 8 iunie 2015. Examenul constă în evaluarea competenşelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Iată un exemplu de subiect pe care tinerii vor trebui să îl rezolve:
__________
Conformarea fată de un model elaborat de o cultură nu se rezumă la învesmântarea formelor umane, ci împrumută si aspectul unor interventii directe. Tatuajele sau inciziile, alungirile craniului sau modificările danturii, machiajele ceremoniale si mutilările religioase, tunsorile sau coafurile cu semnificatii riguroase sunt numai câteva dintre modalitătile de a actiona asupra corpului cu scopul de a-l remodela. Aceste interventii nu sunt motivate numai de o estetică corporală consacrată de traditiile locale. În toate civilizatiile, corpul este considerat suport al fortei vitale, al sufletului, si devine, din această cauză, obiectul unor interpretări mitice. Tehnicile de „prefacere” a aspectului vizibil al persoanei au, de cele mai multe ori, menirea de a corecta formele, de a le oferi semnificatiile profunde precizate de mit. Mărcile corporale, cu functii magice sau religioase, nu au numai rostul de a proteja, de a ne neutraliza orice actiune malefică orientată împotriva persoanei, ci constituie adevărate sisteme de semne care compun aproape un limbaj. Ca orice limbaj, nici acesta nu are sens decât în interiorul conventiilor care l-au fixat si l-au admis.
(Silviu Angelescu, Portretul literar)
1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situatia de comunicare din textul
dat:
a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?
b. Cărui stil functional îi apartine textul de mai sus? Motivează-ti răspunsul.
c. Ce elemente de continut importante (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
2.Care este opinia ta despre impactul modelului asupra unei culturi? Sustine, cu argumente, opinia
prezentată.
ebacalaureat.ro