x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BANII VIN LA SFÂNTU - AŞTEAPTĂ/Indemnizaţia s-a-mpiedicat de-un soft?

BANII VIN LA SFÂNTU - AŞTEAPTĂ/Indemnizaţia s-a-mpiedicat de-un soft?

de Diana Scarlat    |    22 Ian 2009   •   00:00
BANII VIN LA SFÂNTU - AŞTEAPTĂ/Indemnizaţia s-a-mpiedicat de-un soft?

După ce mămicile României au aflat că statul nu-şi permite să le asigure 85% din venitul pe ultimele 12 luni dacă au salarii prea mari, acum indemnizaţia îndelung dezbătută şi plafonată la trei salarii medii brute pe economie s-a-mpiedicat de-un soft fără de care nu se poate face nici un calcul.



Vestea bună este că indemnizaţia pentru creşterea copilului se va recalcula pentru toţi cei care depun cereri în acest sens, iar banii se vor da retroactiv pentru întreaga perioadă de aşteptare, de la 1 ianuarie 2009. Vestea proastă este că, în plină criză financiară, perioada de aşteptare se poate prelungi atât de mult, încât părinţii să fie nevoiţi să se împrumute până pe la-nceputul verii ca să-şi crească nou-născuţii. Dacă mai adăugăm şi că "iarna nu-i ca vara", ca să cităm un mare clasic în viaţă, putem înţelege furia părinţilor care trebuie să se descurce cu facturile de trei ori mai mari la întreţinere în timp ce-şi aşteaptă drepturile de la statul român. Funcţionarii de la ghişeele Agenţiei pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti anunţă pe toată lumea că procesul de recalculare va mai dura câteva luni. Cozile pentru depunerea cererilor sunt interminabile, iar softul pe care-l aşteaptă funcţionarii agenţiei o să le fie pus la dispoziţie "prin aprilie sau mai"! Asta află mămicile care ajung la Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti, din Strada Hambarului nr. 6, Sector 2, lângă Stadionul Lia Manoliu, unde se depun cererile pentru indemnizaţia de creştere a copilului, în conformitate cu prevederile Legii HG 1682/2008.

DEZMINŢIRE DE LA MINISTER
"În legătură cu softul, sunt simple zvonuri. Ministerul are un specialist care cunoaşte totul despre soft şi este dispus să ofere toate datele despre acesta. În momentul de faţă, mai are nişte detalii de stabilit cu specialiştii. Probabil oamenii aceia de la ghişee sunt dezinformaţi", ne-a transmis Mariana Nedelcu, noul secretar de stat în ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), coordonator al politicilor familiale, asistenţei şi incluziunii sociale. Secretarul de stat susţine că procesul de recalculare nu va dura nicidecum atât de mult, iar oamenii îşi vor primi banii în cel mai scurt timp. Tot în acest sens, Ministerul Muncii a anunţat marţi că Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti şi-a modificat programul de lucru cu publicul, astfel încât cei care doresc recalcularea indemnizaţiei prin aplicarea proporţiei de 85% asupra mediei veniturilor din ultimele 12 luni înainte de naşterea copilului, vor putea să se adreseze instituţiei în fiecare zi lucrătoare a săptămânii. Mai exact, luni, miercuri şi joi, între orele 9:00-15:00, iar marţi şi vineri, între orele 14:00-18:00.

În continuare, nimeni nu vine în sprijinul mămicilor cu o soluţie computerizată pentru depunerea cererilor, care ar fi mult mai simplă pentru toată lumea şi ar face să dispară mioriticele cozi de la ghişee şi tonele de dosare inutile. Lipsa acestor soluţii a făcut ca numai 4% din cei 174.300 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului înregistraţi până la 1 ianuarie 2009 să solicite recalcularea până în prezent. Până la recalculare, mămicile vor primi în continuare suma de 600 lei, iar după recalculare îşi vor recupera diferenţa de bani, de la 1 ianuarie 2009.

×
Subiecte în articol: observator