x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şofer oprit cu un foc de armă tras în aer, după o urmărire ca în filme prin oraș

Şofer oprit cu un foc de armă tras în aer, după o urmărire ca în filme prin oraș

de Redacția Jurnalul    |    04 Oct 2023   •   21:41
Şofer oprit cu un foc de armă tras în aer, după o urmărire ca în filme prin oraș

Un bărbat de 30 de ani, aflat la volan, care nu a oprit la semnalele polițiștilor în localitatea Jilava și a fost urmărit până în București a fost imobilizat de polițiști după ce aceștia au tras un foc de avertisment. Bărbatul a fost reținut și apoi plasat sub control judiciar.

Potrivit IPJ Ilfov, în noaptea de marți spre miercuri, polițiștii orașului Măgurele au făcut semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care fusese înregistrat cu aparatul radar circulând cu viteza de 85 de km/h, în localitatea Jilava.

Întrucât persoana care conducea mașina nu a oprit, polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului, care și-a continuat deplasarea până în București, pe Soseaua Giurgiului, unde a oprit în dreptul unui imobil.

Din mașină a coborât un bărbat, care a fugit, încercând să scape de urmărire.

„Polițiștii l-au somat legal și au folosit armamentul din dotare, executând un singur foc de avertisment, în plan vertical, context în care, au reușit prinderea și imobilizarea persoanei respective. La solicitarea organelor de poliție, bărbatul de 30 de ani, a refuzat testarea cu aparatele din dotare, în vederea stabilirii prezenței în organism a alcoolului ori a substanțelor psihoactive, și a fost condus la un spital din București, unde i-au fost recoltate probe biologice”, transmite IPJ Ilfov.

Polițiștii au stabilit că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce autovehicule anulat.

În cauză, a fost deschis dosar de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar miercuri procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bărbat mașină