Consilierul guvernamental Tudor Chiuariu (foto), cel care şi-a pierdut fotoliul de ministru la Justiţie din cauza anchetei procurorilor DNA privind afacerile Poştei Române, a fost ieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Timp de trei ore a stat în clădirea cenuşie din Strada Ştirbei Vodă 79-81, unde cel mai posibil rol pe care l-a avut este acela de urmărit penal. La plecare, Tudor Chiuariu a fost un monument de ironie la adresa DNA, dar şi a şefului statului. DNA a fost persiflată pentru închiderea dosarului Flota. "M-am prezentat azi la DNA pentru că am vrut să depun mărturie în dosarul Flota, dar din păcate am înţeles că s-a închis. Întotdeauna mă prezint de bunăvoie. Este o datorie cetăţenească", a spus Chiuariu cu simţul umorului în colţul gurii. Pe şeful statului, Traian Băsescu, l-a luat la mişto apropo de posibilitatea revenirii lui Chiuariu în fotoliul ministerial de la Justiţie, dacă dosarul Poşta Română, în care este acuzat, s-ar închide şi el după modelul Flota. "Poate facem un mărţişor domnului Băsescu. Dacă se închide dosarul până luni, cine ştie, poate se face o nouă propunere la Ministerul Justiţiei", a spus
Chiuariu.
'
"LA SURSE". Întrebat de jurnalişti de ce a stat totuşi trei ore în clădirea DNA dacă n-a reuşit să dea declaraţii nici în cazul Flota, iar în dosarul său nu ştie ce se întâmplă, Chiuariu s-a făcut Popeye: "Am mâncat şi un spanac, între timp, la bufet. Au un spanac de primăvară pe care vi-l recomand". Hahaha! Spre deosebire de partenerul său de dosar penal, ex-ministrul Zsolt Nagy, Chiuariu a trimis jurnaliştii "la surse" pentru a afla dacă DNA a început urmărirea penală împotriva lui.

Citește pe Antena3.ro