x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu, despre cele 10 milioane de euro pe care urmează să le primească despăgubire iubitul fiice sale: "Măcar să primească cineva o groază de bani"

Băsescu, despre cele 10 milioane de euro pe care urmează să le primească despăgubire iubitul fiice sale: "Măcar să primească cineva o groază de bani"

07 Dec 2013   •   18:21
Băsescu, despre cele 10 milioane de euro pe care urmează să le primească despăgubire iubitul fiice sale: "Măcar să primească cineva o groază de bani"
Sursa foto: Foto - EPA/THIERRY ROGE

 Aflat la cumpărături într-un supermarket din Bucureşti şi rugat să comenteze referitor la începerea activităţii comisiei "Călăraşi", preşedintele a spus că este "foarte bine".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că este foarte bine că luni îşi începe activitatea comisia parlamentară privind terenul achiziţionat de Ioana Băsescu, pentru că este un prilej ca politicienii să înveţe să fie cinstiţi şi să nu fure terenuri agricole de la ADS.

"Nu-i rău deloc. Poate învaţă şi politicienii să fie cinstiţi, să ia credite, nu să fure terenuri agricole la ADS (Agenţia Domeniile Statului). Cel mai bine e să nu furi statul, să cumperi de la privaţi, cu credit", a precizat Traian Băsescu.

Întrebat de faptul că iubitul fiicei sale Ioana Băsescu ar urma să primească 10 milioane de euro de la stat pentru un teren, preşedintele a replicat: "Aşa ştii tu? Hai, mă".  "Măcar să primească cineva o groază de bani. Da', din câte ştiu, iar aţi avut o campanie de intoxicare", a mai spus Traian Băsescu, la insistenţele reporterului.

Întrebat cum rămâne cu bugetul, Traian Băsescu a replicat laconic: "Conform legii". (Mediafax)

×