Vântul portocaliu l-a luat pe primarul din Cogealac din calea eolienelor.
Răscoala Eolienelor de la Cogealac are profunde implicaţii sociale în localitate. Cati Hristu, primarul arestat, este un mic latifundiar în zonă. El deţine dinainte de a deveni primar 1.000 de hectare în zonă şi are în arendă aproximativ 1.500 de hectare. Înainte de 2007, când a început campania de achiziţionare sau consesionare a terenurilor pentru amplasarea de eoliene, miza erau oile. Majoritatea locuitorilor din Cogealac se ocupă cu crescutul ovinelor. Localnicii deţin aproximativ 35.000 de oi. Primarul Cati Hristu a cumpărat terenuri şi a ajuns proprietar peste 1.000 de hectare încă din perioada când nu avea de gând să ajungă primar. Influenţa lui în sat a crescut pe fondul acumulării acestei averi destul de importante. Are sprijinul majorităţii din sat.De la oi la energie regenerabilă
În urmă cu câţiva ani au apărut dezvoltatorii. Tomis Team SRL este o societate în care acţionari sunt: un offshore, CWP Cyprus Limited, cu 95%, şi un navigator român fugit în Suedia înainte de '89 care şi-a luat numele de Emanuel Muntmark şi care deţine 5%. În CWP acţionar este un fond de investiţii care se numeşte Good Energy. Compania CWP este condusă de Mark Crandall, un fost broker care a lucrat pentru fonduri de investiţii cu renume cum ar fi Mark Rich, Merrill Lynch şi Trafigura, personaj controversat antrenat în afaceri cu plasamente de capital şi tranzacţii cu sume ameţitoare pe pieţe neagreate de SUA. Aşa au ajuns să adune aproximativ 800 de hectare pe Tomis Team SRL. Părţile sociale ale societăţii au fost transferate de CWP către Cez în schimbul a 182.811.962 euro, iar Muntmark a transmis cei 5% către Cez Poland Distribution BV Olanda pentru 9.621.682 euro. Noii acţionari au menţinut societatea Tomis Team SRL. De fapt, preţul mare al tranzacţiei este dat de terenurile achiziţionate sau concesionate de Muntmark şi Mark Crandall prin CWP. În zona Dobrogea, un alt investitor dezvoltă un alt proiect similar cu cel al companiei cehe Cez. Este vorba despre Eolica Dobrogea, care împreună cu compania spaniolă Iberdrola dezvoltă un proiect de amploare. SC Eolica Dobrogea SRL dezvoltă centrale energetice eoliene cu o capacitate de 1.500 MW în comunele Corbu, Săcele, Istria, Mihai Viteazu, Cogealac, Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa, şi comunele Baia, Beidaud şi Casimcea, din judeţul Tulcea. Proiectul acestei dezvoltări energetice este printre cele mai mari proiecte de centrale energetice eoliene din lume. Cati Hristu a ajuns un pion între interesele a doi mari investitori care încearcă să ocupe suprafeţe importante cu orice preţ.
Cez construieşte pe terenuri "mişcătoare"
În toată această ecuaţie a vânzării vântului, Cez are ceva de împărţit şi cu primarul Cati Hristu, care deţine cheia pentru afacerea cehilor. Primarul Cati Hristu a sesizat că Cez, prin Tomis Team, are o autorizaţie de construire emisă la 26.02.2008 care-i permitea să înceapă lucrările pe teritoriul administrativ al comunei Fântânele, dar şi-a extins lucrările şi pe teritoriul administrativ al comunei Cogealac. Pe o suprafaţă de 16 hectare, Tomis Team a construit o staţie de transformare cu liniile aferente. Investiţia se ridică la aproximativ două milioane de euro. De fapt, această staţie reprezintă miza. Prin ea se face legătura cu sistemul energetic naţional de unde se face distribuirea către consumatori. Fără staţia de transformare nu ai ce face cu eolienele. Numai că 10 hectare din cele 16 ocupate de staţia de transformare Cez nu mai aparţin Tomis Team. Cati Hristu a atacat în instanţă un titlu de proprietate. În urma unei sentinţe civile a fost anulat acest titlu de proprietate prin care 10 hectare au intrat în posesia unei persoane fizice. Parcela a făcut obiectul unor vânzări succesive, până a ajuns în proprietatea Tomis Team. Aceeaşi instanţă a anulat şi vânzările ulterioare emiterii titlului de proprietate, iar acum cele 10 hectare ar trebui să ajungă înapoi la Primăria Cogealac. Staţia de transformare a Cez se află pe un teren care aparţine Primăriei Cogealac, nu Tomis Team, societate ce ţine tot de compania cehă. În acest dosar s-a făcut recurs, dar procesul este deocamdată suspendat.
De ce trebuia arestat Cati Hristu
Într-un comunicat dat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie se arată că: "În ziua de 26.07.2010, ora 10:00, poliţiştii din Cogealac au fost sesizaţi despre faptul că aproximativ treizeci de persoane din localitatea Cogealac s-au deplasat la unul din punctele de lucru ale unei societăţi care construieşte în localitate un parc eolian, situat între localităţile Cogealac şi Râmnicu de Sus, pentru a bloca lucrările aflate în desfăşurare. Protestatarii au aruncat cu pietre în direcţia agenţilor de pază care asigurau perimetrul punctului de lucru în baza unui plan de pază avizat de poliţie. Aceştia, la rândul lor, au ripostat şi au folosit armamentul din dotare (pistoale cu gloanţe de cauciuc), executând trei focuri de armă în plan vertical şi mai multe focuri de armă în direcţia localnicilor. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că doi dintre agenţii de pază au folosit armamentul din dotare, trăgând nouă focuri de armă, din care trei în plan vertical şi şase în direcţia localnicilor. În urma conflictului, cinci dintre localnici au suferit leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa în vederea acordării îngrijirilor medicale, doi dintre aceştia rămânând internaţi".
Marţi, 28 iulie, în jurul orei 23:00, primarul Cati Hristu împreună cu Ilie Coman, Daniel Cornea, Pavel Copilescu, Mitică Lenu şi Florian Barbu au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Judecătorii au emis mandat pe 29 de zile pentru cei arestaţi. Cei şase au fost reţinuţi pentru infracţiuni la ordinea publică, dar se pare că ei se aflau pe terenul Primăriei Cogealac şi încercau să protesteze pentru construirea abuzivă a unui obiectiv. Pe fond este posibil ca primarul Cati Hristu să fie îndreptăţit să protesteze împotriva investiţiei Cez, numai că nu a găsit mijloacele potrivite. În fapt, lupta de la "Cogealac" s-a dat la intrarea pe o cale de acces comună. Este dubios care era mandatul societăţii de pază care a deschis foc cu gloanţe de cauciuc în protestatari, protejând un agent economic care nu mai era proprietar pe teren, ci doar pe câteva construcţii. Într-un interviu televizat, cu o seară înainte de arestare, primarul Cati Hristu a declarat că în decursul acestui an a fost chemat la ministrul de interne Vasile Blaga şi i s-a sugerat că ar trebui ca proiectul companiei Cez să fie sprijinit. Martor ar fi fost şi prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, care a infirmat cele afirmate de primarul de la Cogealac.