x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bază sportivă modernizată

Bază sportivă modernizată

de Monica Andrei Capatos    |    08 Mai 2009   •   00:00

Baza sportivă "Doherty" se redeschide şi va deveni noul centru naţional de tenis.



Administraţia locală a încheiat cu Federaţia Română de Tenis un protocol pentru redeschiderea acestei baze sportive, suma iniţială necesară începerii lucrărilor fiind de 15 milioane de lei. Pe lângă reconstruirea bazei "Doherty" pe vechiul ei amplasament din Parcul Operei urmează să fie reamenajată şi zona cuprinsă între Calea Plevnei, Ştirbei Vodă şi râul Dâmboviţa.

Astfel, urmează să fie amenajate 13 terenuri de tenis şi o construcţie formată din două corpuri. Primul corp al clădirii va acoperi terenuri de tenis, o tribună cu 800 de locuri, un restaurant, vestiare şi sală de fitness, iar în cel de-al doilea vor fi amenajate 23 de camere duble pentru cazarea sportivilor, vestiare şi sală de fitness. Cele două construcţii vor forma o piaţetă, care va avea atât funcţiunea de spaţiu de recreere pentru cei care doresc să viziteze parcul, cât şi de desfăşurare a diferitelor evenimente sportive.

Lucrările vor dura aproximativ doi ani. La finalizarea lucrărilor, copiii şi elevii din Sectorul 1 vor avea gratuitate pe terenurile de tenis. "Zona urmează să fie transformată într-un loc de promenadă, care va fi dotat cu mobilier urban modern, construit din materiale ecologice şi care va valorifica monumentul istoric al Capitalei", a declarat Chiliman.

×
Subiecte în articol: observator