x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bazac: Ministerul Sănătăţii nu va mai lucra într-o birocraţie primitivă

Bazac: Ministerul Sănătăţii nu va mai lucra într-o birocraţie primitivă

15 Mar 2009   •   00:00
Bazac: Ministerul Sănătăţii nu va mai lucra într-o birocraţie primitivă

Ion Bazac a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că ministerul Sănătăţii nu va mai lucra într-o birocraţie primitivă şi supercentralizată, informează Agerpres. El a anunţat că a decis eliminarea celor 21 de taxe aferente eliberării documentelor din sistem.



"Ministerul Sănătăţii nu va mai lucra într-o birocraţie primitivă, supercentralizată. Această instituţie va trece cu bagaje, structuri şi angajaţi în secolul XXI", a spus Bazac, reamintind că debirocratizarea reprezintă un obiectiv-cheie al mandatului său.

×
Subiecte în articol: romania