x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BEC anunță noi măsuri privind votarea în condiții de legalitate, egalitate și integritate

BEC anunță noi măsuri privind votarea în condiții de legalitate, egalitate și integritate

de Redacția Jurnalul    |    17 Oct 2024   •   20:43
BEC anunță noi măsuri privind votarea în condiții de legalitate, egalitate și integritate

Biroul Electoral Central a anunțat joi noi măsuri privind exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale în condiții de legalitate, egalitate și integritate. Măsurile au fost publicate prin intermediul unui comunicat de presă.

Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 (BEC) a adoptat joi „Decizia privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 în condiții de legalitate, egalitate și integritate”.

Conform deciziei, alegătorul care, în ziua votării, se află în unitatea administrativ-teritorială în care și-a stabilit domiciliul sau reședința votează numai la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă. Totodată, alegătorul cu domiciliul sau reședința în municipiul București nu își poate exercita dreptul de vot la o secție de votare situată în alt sector al municipiului București decât cel în care are domiciliul sau reședința, dar își poate exercita dreptul de vot la orice secție de votare aflată în alt județ, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară.

În cazul în care, în ziua votării, alegătorul se află într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde și-a stabilit domiciliul sau reședința poate vota la orice secție de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară.

De asemenea, BEC anunță că alegătorul cu mobilitate redusă poate vota la orice secție de votare care îi asigură accesul la vot, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, dacă acesta nu este înscris în lista electorală permanentă a secţiei de votare respective. Totodată, alegătorul aflat în străinătate poate vota la orice secţie de votare organizată în afara țării.

Decizia BEC mai arată că în situația în care, la ora 21.00, președintele biroului electoral al secției de votare constată că în secția de votare, precum și la rând, în afara sediului acesteia, se află persoane care s-au prezentat să voteze, va prelungi votarea până cel mai târziu la ora 23.59.

Reprezentanții instituțiilor mass-media străine acreditate de Autoritatea Electorală Permanentă și ai instituţiilor mass-media româneşti au posibilitatea de a filma/fotografia în locurile publice din zona de votare și în localul secției de vot fără a aduce atingere secretului votului și fără a prelucra date cu caracter personal. Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă, a precizat BEC.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: BEC masuri alegeri