x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Becali şi Penescu, ajunşi de blesteme?

Becali şi Penescu, ajunşi de blesteme?

de Violeta Fotache    |    15 Apr 2009   •   00:00

Cei doi patroni din lumea fotbalului ajunşi după gratii, Gigi Becali şi Cornel Penescu, în urmă cu o lună de zile se blestemau vârtos, de parcă participau la un concurs pentru cel mai tare blestem.

Cornel Penescu, patronul FC Argeş, l-a blestemat pe Gigi Becali "să-i moară toate oile dacă umblă la arbitri". În replică, patronul echipei Steaua a spus că trimite "focul divin" asupra magazinelor "Pic". Nici oile n-au murit, nici magazinele Pic nu au ars, însă proprietarii lor au fost arestaţi preventiv, unul după altul, la distanţă de 10 zile între emiterea mandatelor.

E drept patronul Stelei n-a fost arestat pentru că ar fi umblat la arbitri, ci pentru că a sechestrat trei persoane, făcându-şi dreptate singur pentru recuperarea unui bun ce i-a fost furat. El este însă judecat într-un alt dosar, supranumit "Valiza" pentru c-ar fi încercat să aranjeze un meci, mituind jucătorii echipei adverse. Însă Cornel Penescu şi directorul general de la Pic au ajuns după gratii, primul tocmai pentru că a umblat la arbitri, iar al doilea fiindcă a mituit pentru favorizarea firmei.


Cine urmează?

În lumina celor întâmplate recent, răspunsul de acum o lună de zile al lui Gigi Becali, publicat de ziarul Gândul, se impune a fi reamintit, mai ales că toată lumea se întreabă acum cine mai urmează la arestare.

"Înseamnă că nu o să moară nici o oaie. E bine atunci, pentru că eu nu am furat niciodată (...) Dar şi el, dacă cumva umblă la arbitri, să-i dea Dumnezeu să-i ia foc Pic-urile după aia... Şi s-ar putea să-i ia foc, nu toate, dar măcar unul. Eu aşa vreau, la fiecare să-i dea Dumnezeu după cât umblă la arbitraj. Şi lui Penescu s-ar putea să-i ia foc din Pic-uri. Lui Borcea (n.r. - Cristian Borcea, preşedintele executive al FC Dinamo) nu îi mai rămâne nici un Butan Gas", a spus Becali cu doar două săptămâni înainte să ajungă el însuşi în arest.

CE SPUNE CONSTANTIN IACOV?
Omul bănuit a fi în spatele scandalului cu arestări din fotbalul românesc, Constantin Iacov, fostul patron de la FC Naţional, s-a certat marţi seara cu Cristi Borcea, într-o emisiune a Antenei 1. Cearta a survenit după ce Dinamo a anunţat că îl va da pe Iacov în judecată.

Iacov, care în sezonul 2006-2007 era preşedintele FC Naţional, a declarat că Dinamo a câştigat meciul cu echipa sa din turul acelei ediţii pentru că ar fi "cumpărat" câţiva jucători adverşi, lucru de care Cristian Borcea nu ar fi fost străin, după cum a precizat Iacov. Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea a afirmat că îi va cere daune ce pot ajunge la un milion de dolari. El a negat implicarea în acest gen de afaceri şi i-a cerut probe acuzatorului său.

"Dacă este cineva de la Dinamo care să fi făcut aşa ceva, vă promit că eu sunt de acord cu retrogradarea echipei şi cu arestarea mea. Dacă nu, atunci trebuie să plătească! Eu măcar mă ocup cu ceva. Pentru treaba asta o să întregeşti cu un milion la centrul de copii şi juniori al lui Dinamo. Apar probe? Păi, de ce nu le aduci acuma, uite domn'e, am probele astea? Am asta: a vorbit, a făcut Borcea. De ce nu le aduci?... Deci tu ai spus că ai probe, de ce nu le aduci acum?", i-a zis Borcea lui Iacov, în intervenţia telefonică la Antena 1.

După ce Borcea a închis telefonul, Iacov a făcut o declaraţie sugerând că acesta ar putea fi următorul pe lista DNA: "Dacă domnul Borcea e atât de curat, se va dovedi în scurt timp. El să meargă înainte cu acţiunea pe civil împotriva mea, pe un milion, zece, douăzeci, pentru că ar mai trebui să-i atrag atenţia cu un singur lucru: dacă apare între timp o acţiune pe penal, civilul se suspendă. Şi cred că s-ar putea să plătească dânsul aceşti bani. Mai chemaţi-l pe Cristi Borcea la emisiune, că s-ar putea să nu puteţi să-l mai chemaţi în curând. Poate pleacă dânsul din ţară, că-n ultima vreme se cam dă bolnav".

×
Subiecte în articol: observator borcea să-i