Tribunalul Bucureşti a decis aseară să menţină hotărârea instanţei de fond, respingând atât recursurile inculpaţilor împotriva arestării cât şi recursul Parchetului împotriva lăsării în libertate a inculpatului Geavela Marius.
Cu alte cuvinte, Gigi Becali, Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu rămân sub puterea mandatului de arestare de 29 zile eliberat de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Verdictul Tribunalului nu mai poate fi atacat. Decizia instanţei a venit după ce în timpul zilei la Tribunalul Bucureşti s-a dat o adevărată "luptă la baionetă" pentru eliberarea lui Becali. Peste 14 avocaţi au pledat pe rând, în contre cu procurorul de şedinţă, pentru scoaterea din arest a finanţatorului Stelei.
Gigi Becali a fost adus ieri, în jurul orei 12:00, la Tribunalul Bucureşti, pentru dezbaterile în cazul eliberării lui şi a celorlalte patru persoane arestate în primă instanţă pentru sechestrarea unor presupuşi hoţi. Însă, la începutul şedinţei, foarte puţini jurnalişti au reuşit să intre în sală, deoarece totul s-a desfăşurat cu uşile închise. Mai târziu, situaţia avea să se schimbe. Dornici să vadă "live" dacă latifundiarul va rămâne sau nu în libertate, oamenii s-au îmbulzit cu mic cu mare, dorind, mai cu forţa, mai de bunăvoie, să intre în sala de judecată.
PROCESUL A ÎNCEPUT LA ORA 13:00
Într-o sală de judecată ticsită până la refuz cu inculpaţi, mascaţi, avocaţi şi rude a început procesul la ora 13:00. Completul de judecată care trebuie să decidă dacă Gigi Becali va rămâne arestat pentru 29 de zile sau va pleca liber chiar de la Tribunal este format din preşedinte Valerica Voica şi judecători Ana Maria Garofil şi Georgel Dorel Matei. "Duşmănia" dintre acuzare şi apărare s-a făcut simţită încă din primele momente ale procesului. Astfel, atunci când reprezentantul Parchetului a cerut instanţei să admită noi probe în susţinerea cazului - constând în CD-uri şi fotografii după imaginile din telefonul inculpatului Dediu Ştefan, documente plus concluzii scrise despre relevanţa acestora - completul de judecată a precizat că admite parţial solicitarea Parchetului. Preşedinta completului a precizat că admite doar concluziile scrise, dacă şi numai dacă ele se coroborează cu probele existente deja în dosar atunci când instanţa de fond s-a pronunţat. Apărarea, prin gura avocatului Aurelian Pavelescu, a sărit imediat. "Cum admiteţi fără să ne daţi cuvântul?!" Răspunsul a venit prompt: "Ne-am pronunţat deja. Alte cereri mai aveţi?". În acel moment, acelaşi avocat a cerut instanţei ca o parte dintre mascaţii care se aflau în sală să fie îndepărtaţi pentru ca restul rudelor inculpaţilor rămase pe dinafara uşii închise să poată asista la proces. Invocând specificul infracţiunii (agresivitatea) şi pericolul social, instanţa a respins cererea. În acel moment, avocatul Pavelescu a recuzat întreg completul de judecată. Procesul a fost reluat la ora 15:49. Gigi Becali fusese adus în sală doar cu zece minute înainte de reluare, ultimul inculpat. În cele zece minute până a intrat în sală completul de judecată Gigi Becali a zâmbit, "a socializat" cu colegii de boxă şi chiar cu o parte dintre persoanele care se aflau în sală, trimiţând bezele. La un moment dat, s-a urcat cu picioarele pe banchetă şi de deasupra tuturor a strigat: "Ia să văd cine mă vizitează!". A revenit însă rapid cu picioarele pe pământ, fiind atenţionat discret de către unul dintre mascaţii care îl păzea. "A, uite-l pe Victor!", a spus Becali. El a schimbat apoi replici cu prietenii săi din fotbal, cărora le-a spus că meciul l-a obosit mai mult decât cele trei zile de arest. "Dacă băgau gol în prima repriză poate nu mai oboseam atâta." Completul a anunţat că a fost respinsă cererea de recuzare. Solicitarea de a fi admis în sală un caricaturist a fost respinsă de către instanţă şi s-a trecut pur şi simplu la judecare. Procurorul de şedinţă a cerut instanţei să admită recursul împotriva nearestării inculpatului Geavela Marius Petrinel pe motiv că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu sunt probe împotriva acestuia. Procurorul a arătat că Geavela este cel care a condus la baie una din părţile vătămate, unde i-a aplicat acesteia mai multe lovituri. În plus, el este cel care s-ar fi întâlnit cu părţile vătămate pentru încheierea unei înţelegeri. Şi s-a trecut la Becali.
PLEDOARII PENTRU ELIBERARE
Primul dintre mulţii apărători ai latifundiarului din Pipera a vorbit avocatul Gheorghiţă Mateuţ. Mai mult de o oră el s-a străduit să convingă instanţa că lui Gigi Becali i s-a încălcat dreptul la apărare, că referatul prin care s-a propus arestarea preventivă este nul, deoarece lui Becali i s-a reţinut în mod greşit calitatea de inculpat, aşa cum reiese din Ordonanţa de reţinere de la ora 13:00, el fiind doar învinuit. Avocatul a mai susţinut că Ordonanţa prin care a fost pusă în mişcare acţiunea penală emisă la 2 aprilie a fost emisă cu încălcarea unor proceduri şi că, în opinia lui, judecătorul de la prima instanţă şi-a depăşit competenţa. "Instanţa a procedat la o judecată pe fond, ceea ce e inadmisibil şi a depăşit competenţa. Judecătorul a reţinut pericolul concret pentru ordinea publică, dar nu a indicat măcar o singură probă care să susţină acest lucru. În motivarea mandatului de arestare preventivă pentru 29 de zile nu se vorbeşte de criteriul egalităţii." În esenţă, avocatul Mateuţ a susţinut că Gigi Becali nu a participat la aşa-zisa infracţiune de lipsire ilegală de libertate şi că singura lui greşeală este aceea că nu a anunţat poliţia.
Arestare politică
Pentru 82,66% din români, arestarea lui Becali are substrat politic. Doar 17,34% dintre români consideră că arestarea e justificată. Datele apar într-un sondaj realizat ieri de Call Bridge, la comanda Realitatea TV. Sondajul a fost realizat prin telefon, pe un eşantion de 1.200 de respondenţi, femei şi bărbaţi, la nivel naţional, pe toate categoriile de vârstă, venit şi studii şi are o marjă de eroare de +/- 5%.CU GÂNDUL LA LIBERTATE / Icoane şi rugăciuni pentru Gigi Becali
Pe parcursul procesului mai mulţi susţinători ai lui Gigi Becali au protestat în faţa Tribunalului.
Dimineaţa a început cu gândul la Gigi. Informaţiile contradictorii cu privire la ora de judecare a recursului îi fac pe sinistraţii de la Vadu-Roşca să-şi frângă mâinile că n-or să ajungă la timp. Taman acu', când sunt pregătiţi, când unii au făcut chetă pentru transport, când au şi afişe frumos caligrafiate, chiar de pictorul bisericii din sat. Biserica ctitorită de Gigi Becali. Pentru el au scos icoana din iconostas ca să-i poarte lu' Gigi noroc şi au venit grămadă la Bucureşti.
Un pic trecut de ora 9:00, în faţa Tribunalului Bucureşti, începe uşor să se strângă lume. Cei mai mulţi sunt deocamdată de la presă, camere, cabluri, microfoane. După aproape două ore de cafele şi ţigări îşi fac apariţia două autocare contorizând circa 80 de oameni. "Durerile sinistraţilor pe care Becali le-a vindecat" îi mână val-vârtej pe susţinători afară din maşini. Majoritatea este reprezentată de bunici care izbucnesc instant în bocete fără lacrimi. Vor să-l vadă pe "Domnu' Becali", "tatăl" lor, al sinistraţilor, pe "omul dreptăţii", pe el, "speranţa săracilor", pe cel care le-a construit "case, şcoli, biserici", pe cel care le-a dat pâine, pe cel care a băgat primul hârleţu' la reconstrucţia satului şi a stat alături de ei în nămol. Mamaile şi-au rupt din pensie câteva sute de mii ca să achite drumul la Bucureşti, iar pentru ăia care au vrut să vină şi n-au avut bani s-a făcut chetă în sat. Ar fi venit ei de sâmbătă, da' nu erau gata afişele. Pe la 11:20 îşi fac apariţia în faţa Tribunalului câţiva dintre avocaţii lui Gigi Becali, alergaţi razant pe scări de reporterii frenetici.
"TATĂL NOSTRU!"
Cadrele se mută apoi pe sătenii de la Vadu-Roşca. Ei zic că nu se dau plecaţi până nu se face dreptate, iar dacă nu-i dau "lu' domnu' Becali" drumu', or să se ducă cu el la închisoare, să caute ăştia celule pentru toţi, că nu poate să fie mai rău decât lunile pe care le-au petrecut ei în corturi. Alţii, responsabili cu ordinea, le cer să fie paşnici. Bunicii şi bunicele ţipă că vor să-l vadă pe "tatăl" lor. În primele 20 de minute a şi fost săltat unul, care cică era liderul grupului, şi îndesat într-o maşină a Jandarmeriei. Oamenii au fost însă paşnici, chiar dacă forţele de ordine i-au mătrăşit ceva mai încolo fiindcă nu aveau autorizaţie de protest. Se adună roată şi fac frumos în faţa camerelor şi a aparatelor foto. În mijloc e aşezat la loc de cinste băiatul cu icoana scoasă din iconostas. O doamnă îmbrăcată în roz vorbit încontinuu, pe tonuri înalte, timp de mai bine de o oră, şi a reuşit performanţa să n-o mai bage nimeni în seamă. În concluzie, "Vadu-Roşca cere dreptate".
FORŢE NOI
Pe la 12:20, nişte sirene stârnesc o buluceală generală către spatele Tribunalului, unde se presupune că ar fi fost adus Gigi Becali. Mirajul se dezumflă repede, mulţimea află că maşinile intră printr-un culoar subteran. După o vreme, o dată cu gradele de afară, se înmulţeşte şi gloata. Unii-s gură-cască, alţii au venit să se solidarizeze. O doamnă cu o eşarfă franjurată pe cap, cu mâna în şold şi cu un aer precum al Victoriei din Samotrace arată mulţimii o icoană, alta decât cea din iconostas. Probabil din sufragerie. O altă doamnă în şlapi se odihneşte pe scările Tribunalului cu un aer trist susţinut şi de coala A4 îndreptată spre televiziuni: "Libertate pentru Becali". Doamnele par cele mai intrigate de situaţia care le-a mânat să vină aici. Alta, roşcovană, îmbrăcată într-un costum de ceferist bleumarin, încheiat la patru nasturi, poartă lipită pe piept o foaie înţesată de cuvinte scrise cu marker-ul şi decorate cu propria carte de identitate seroxată. În relief se distinge numele Becali subliniat. Câteva măicuţe se roagă într-un colţ pentru eliberarea lui. Nişte băieţi mai exotici, care au aerul că ştiu mai multe din chichiţele afacerii decât restul, preiau iniţiativa: "Popoviciu, nu uita, va veni şi vremea ta", "Jos mafia", "Noi de-aicea nu plecăm până nu o rezolvăm". Gaşca poartă puradei pe umeri, pancarte, tricouri albe inscripţionate cu "Free Gigi" şi ochelari de soare. Prin mulţime umblă vorba că mai vin şi alţii cu autocare din Constanţa, Arad, Ştefăneşti şi Pipera, dar au fost opriţi să intre în Bucureşti de Poliţie. Un băiat zbuciumat agită un afiş în timp ce zbiară că vine cineva şi arată cu degetul într-o direcţie din care nu vine nimeni. "Jos hoţii de autoturisme, mi-au furat două maşini", scrie. Hoţii sunt nominalizaţi: cutare şi cutare. Deci, "dreptate pentru Becali, omul sfânt". În sfârşit, o doamnă ţipă la mine să-mi fac treaba de ziaristă şi să aflu când le dau drumu' la ăia de i-a oprit Poliţia pe drum, în timp ce gaşca pe care scrie "Free Gigi" face o rugăciune inopinată, în genunchi, pe scările Tribunalului.
Carmen Dragomir
Marin Raica / Jurnalul Naţional
Până la aflarea deciziei Tribunalului Bucureşti, Gigi Becali a fost transportat înapoi în arest
Jurământ în faţa Domnului cu mâna pe Biblie
"Jur în faţa lui Dumnezeu şi în faţa dumneavoastră cu mâna pe această Biblie _ deşi poate nu era nevoie să o fac - că vă voi spune numai adevărul. Adevărul pe care îl ştiu eu şi adevărul despre ceea ce eu am făcut în acest caz!" Aşa şi-a început Gigi Becali mărturia dată în faţa instanţei în recursul declarat pentru eliberarea lui. "Esenţial în toată această tărăşenie este că eu am fost un om bun şi un om prost şi din cauza milosteniei am ajuns aici." Becali a povestit că, ajuns în faţa barului, a lăsat cheile în contactul maşinii, deoarece era frig. "Am ieşit în 10 minute, dar maşina nu mai era. Am spus băieţilor să mă ducă acasă cu o maşină, dar băieţii, intrigaţi, au zis: Hai să găsim maşina! Dacă ştiam că se ajunge aici, aş fi preferat să pierd 10 maşini. Nu înţeleg atâta răutate. Ce sunt eu? Infractor? Recidivist? Măsura asta m-a durut. Ce m-a durut cel mai mult şi nu s-a scris acolo este că procurorul m-a întrebat pe mine dacă am cazier şi i-am zis că nu. Dar, l-am întrebat pe procuror, nu i-aţi întrebat pe cei trei care mi-au furat maşina dacă ei au antecedente penale şi procurorul a spus că nu trebuia să-i întrebe, că ei sunt părţi vătămate. Atâta răutate: stă Becali în arest o lună, nu se întreabă nimic, ancheta nu e. Pentru ce?" Becali a povestit că băieţii l-au sunat pe Nicolae Dumitraşcu, iar acesta le-ar fi spus: "Vin acolo, că nu sunt eu vinovat!". S-a vorbit cu Piticu', care este un fel de distribuitor pentru hoţi, după cum a spus Becali. Pentru că Piticu' nu putea să-i dea în primire pe hoţi, s-a mers pe varianta ca aceştia să fie păcăliţi pentru întâlnire, spunându-li-se că li se vor da cei 20.000 de euro ceruţi pentru răscumpărare. "Am spus, măi, băieţi, luaţi maşina, vă întâlniţi cu ei, luaţi maşina, nu le daţi nici un ban şi îi duceţi la Poliţie. Eu nu ştiu ce s-a întâmplat, ce-au făcut ei acolo, că m-au sunat că trebuie să le dau o cheie de la maşină că aruncaseră cheile. Poate ştiu, poate am auzit, dar eu jur pentru ce am făcut eu (...) Mă sună băieţii să-mi spună că «băi, nea Gigi, ăştia vor să vorbească cu matale, că poate îi ierţi». Şi am zis: bine. Ordinul meu a fost clar: nu vă atingeţi de nici unul, de nici un fir de păr, nu le face nimeni nimic. Şi i-au adus la bar. Au început să se roage de mine, de genul «nu zici matale că iartă ca să fii iertat»? Unul dintre ei mi-a spus: Nea Gigi, mă sună nevasta mea, şi m-a dat pe mine să răspund direct la telefon. Mi-a spus că are un copil de şapte luni, mi-a fost milă. Am stat şi m-am gândit şi atunci i-am pus să dea acele declaraţii că au furat. Am avut încă o dată sentimentul ca să-i dau la Poliţie, dar mi-a spus unul dintre ei: Nea Gigi, mă nenoroceşti, că am mandat de urmărire. Şi acuma aflu eu cât de infractori sunt ei, avea mandat şi nu l-a reţinut, dar el era parte vătămată. Am lăsat-o în coadă de peşte. Între timp, a venit maşina, am ieşit afară, ei au schimbat numerele". Una dintre informaţiile importante spuse de Becali în declaraţie este aceea că martorul sub acoperire este al patrulea hoţ. Gigi Becali s-a arătat uimit de motivarea primei instanţe. Unul dintre aspectele pe care le-a reţinut Becali se referă la căinţă: "Dacă Becali regreta şi se căia, nu i s-ar fi dat 29 de zile de arest. Păi, pentru ce să recunosc o faptă pe care nu am făcut-o? Ca să-i dai lui Becali cinci ani de puşcărie în loc de 29 de zile de arest?!"
Gigi Becali a făcut apel la deşteptăciunea instanţei să scoată din apă piatra aruncată de un prost. După audierea şi a celorlalţi inculpaţi, instanţa a rămas în pronunţare.
S-a trecut la ameninţări!
Judecătoarea care a decis arestarea lui Gigi Becali a fost ameninţată printr-un mesaj electronic trimis pe adresa de mail a Judecătoriei Sectorului 1, în care autorul îi transmite magistratului că va regreta hotărârea luată şi că o va găsi. Titlul mesajului este "Băi bagabonţilor", iar e-mail-ul este scris corect din punct de vedere gramatical. "Vagaboandei ăleia de judecătoare, care a acţionat la comandă politică ca să-l aresteze pe Becali, să ştie că o s-o găsesc şi va regreta amarnic toată viaţa ei hotărârea luată! Eu nu uit şi nu iert! Te voi găsi, fă, să fii sigură de asta! Problema nu e dacă, ci când!", este conţinutul mesajului transmis de pe adresa de e-mail gheorghesvasile86@yahoo.com. De altfel, judecătoarea a fost ameninţată şi în sala de şedinţă, după ce a anunţat decizia de arestare, fiind apoi scuipată pe holul Judecătoriei, atunci când a ieşit după pronunţarea şedinţei. În urma mesajului primit judecătorul a solicitat să i se asigure protecţie, cererea sa fiind aprobată.
Cristi Preda / Gazeta Sporturilor / Intact image
Giovani Becali, ultraj la magistraţi
Procurorul Maximilian Bălăşescu a făcut ieri plângere penală împotriva lui Giovani Becali, vărul primar al lui Gigi Becali, pentru atitudinea şi cuvintele spuse de acesta în cadrul unei emisiuni difuzată zilele trecute la postul OTV. Procurorul Bălăşescu îl acuză pe Giovani Becali de ultraj la magistraţi - pedeapsă de la trei luni la şapte ani - şi calomnie. "El m-a ameninţat să am grijă cum mă duc acasă. Consider că este de rea-credinţă, pentru că putea avea informaţiile de la avocat, şi anume că nu eu mă ocup de dosarul lui Gigi Becali. În atâţia ani de când sunt procuror nu am făcut nimic rău profesional care să-mi atragă asemenea jigniri, că aş fi mafiot sau să spună că sunt incompetent", ne-a declarat procurorul Bălăşescu. Plângerea a fost depusă la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.
Violeta Fotache
Citește pe Antena3.ro