x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Berceanu a semnat contractul pentru construirea centurii Aradului

Berceanu a semnat contractul pentru construirea centurii Aradului

15 Mar 2009   •   00:00
Berceanu a semnat contractul pentru construirea centurii Aradului

Ministrul Transportului, Radu Berceanu a semnat contractul pentru realizarea centurii Aradului. Lucrarea este inclusă în proiectul mai amplu autostrada Nădlac - Arad - Timişoara. Berceanu speră că lucrarea va fi terminată în primăvara lui 2011. Şoseaua de centură a Aradului va fi construită de un consorţiu italiano-spaniol în următorii doi ani. Cei 12 km de drum vor costa 115 milioane de euro, potrivit Antena3.ro.



Ministrul Radu Berceanu crede că în primăvara lui 2011 se va putea circula pe autostrada Nădlac - Arad - Timişoara, chiar dacă un astfel de proiect este anevoios. Berceanu spune că în contract sunt prevederi care stipulează amenzi de 50.000 de lei pe zi dacă nu sunt respectate graficele impuse. Clauzele de penalizare şi reziliere nu pot fi contestate în instanţă. Ministrul Transporturilor intenţionează înfiinţarea Companiei aeroportuare Banat, din care ar urma să facă parte aeroporturile din Timişoara şi Arad, pentru că cele două îşi fac o concurenţă deloc benefică. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania