x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bilanț coronavirus: 97 de persoane infectate. 6 pacienți vindecați

Bilanț coronavirus: 97 de persoane infectate. 6 pacienți vindecați

14 Mar 2020   •   11:19
Bilanț coronavirus: 97 de persoane infectate. 6 pacienți vindecați

La nivel național există, până în prezent, 97 de cazuri confirmate de infectare cu coronavirus. Dintre aceștia, 6 pacienți sunt vindecați și au fost externați, arată Departamentul pentru Situații de Urgență.

Toți ceilalți pacienți infectați cu virusul COVID - 19 (coronavirus) au o stare generală bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.

Persoanele carantinate instituțional se află într-unul dintre centrele din  București, Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara și Constanța, iar situația pe județe/municipiul București a cetățenilor infectați cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: București (31), Timiș (11), Hunedoara (11), Constanța (5), Iași (5), Caraș-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Brașov (2), Mehedinți (2), Mureș (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamț (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galați (1), Maramureș (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) și Ilfov (1).

Pe teritoriul României, se află în carantină instituționalizată 2.372 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.049 persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

În cursul zilei de 13 martie , au fost înregistrate 1.453 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.515 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.


 

×
Subiecte în articol: bilant coronavirus