x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Biserică din Cehia, construită în memoria a peste 40.000 de ostaşi români, sfinţită de PF Daniel

Biserică din Cehia, construită în memoria a peste 40.000 de ostaşi români, sfinţită de PF Daniel

de Mediafax    |    09 Oct 2011   •   09:59

PF Daniel si PF Mitropolit Krystoph al Bisericii Ortodoxe din Cehia si Slovacia au sfintit, azi, biserica din localitatea Most, construita in memoria celor peste 40.000 de ostasi romani care au murit in luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei in cel de al doilea razboi mondial.

Piatra de temelie a bisericii cu hramurile Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor si Sfantul Mucenic Valentin a fost sfintita de catre patriarhul Teoctist al Romaniei si de PF Mitropolit Krystoph al Cehiei si Slovaciei in 14 iulie 2007, informeaza Patriarhia Romana, intr-un comunicat.

Biserica de lemn, lucrata in stil maramuresean de mesteri lemnari din Barsana - Maramures, a fost achizitionata de Patriarhia Romana in 2010 cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni al Guvernului Romaniei si amplasata pe terenul oferit de Primaria orasului Most.

In aceasta vara, cu sprijinul Patriarhiei Romane au fost executate lucrari de amenajare a interiorului bisericii, respectiv placarea peretilor cu lambriuri de molid, instalarea Sfintei Mese de marmura, parchetarea intregului spatiu, pictarea boltii din sfantul altar si montarea catapetesmei sculptata in lemn de stejar in Atelierele Patriarhiei Romane.

Patriarhia Romana a donat bisericii noua strane, doua tronuri arhieresti si iconostase din lemn de stejar, o sfanta cruce, 42 icoane pictate, 3 policandre si toate obiectele de cult necesare sfintelor slujbe. In exteriorul lacasului de cult s-a amplasat o troita si au fost montate doua porti mari de acces, sculptate in lemn de stejar.

Dupa slujba de sfintire, PF Daniel si PF Mitropolit Krystoph al Cehiei si Slovaciei au oficiat Sfanta Liturghie, inconjurati de un sobor de ierarhi, preoti si diaconi din Romania, Cehia si Slovacia. La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiata o slujba de pomenire a eroilor romani care au luptat pentru eliberarea Cehiei si Slovaciei de sub ocupatia nazista.

La eveniment participa reprezentanti ai statului roman, ai Ambasadei Romane la Praga, ai Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere si ai autoritatilor locale din orasul Most.
Patriarhul Romaniei se va intalni, luni cu oficialitati de stat din Republica Ceha.

×