x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Blestemul autostrăzilor din România: cele noi se surpă, cele licitate se blochează, iar rezilierile de contract costă cât 100 de kilometrii noi de drum

Blestemul autostrăzilor din România: cele noi se surpă, cele licitate se blochează, iar rezilierile de contract costă cât 100 de kilometrii noi de drum

de Iulia Barbu    |    28 Mai 2013   •   23:35
Blestemul autostrăzilor din România: cele noi se surpă, cele licitate se blochează, iar rezilierile de contract costă cât 100 de kilometrii noi de drum
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Autostrada Arad-Timişoara, deschisă traficului în decembrie 2011 trebuie reasfaltată pe toată lungimea. Stratul de suprafaţă a început să se deterioreze, viteza pe autostrada Arad-Timişoara fiind restricţionată la 60 şi 80 de kilometri la oră în mai multe puncte. Lucrările vor fi suportate de constructor, respectiv consorţiul FCC Construccion şi Astaldi. Ceva mai la nord, autostrada Suplacu de Barcău – Borş, în lungime de 64 de kilometri, parte a Autostrăzii Transilvania, stă în negocieri şi rezilieri de luni de zile. Bechtel e greu de scos de pe singurul tronson cu care a mai rămas, după negocierile din 2011. În centrul ţării, pe Coridoul IV Pan European, trei sectoare de autostradă sunt blocate. Atribuie de o săptămână, după nouă luni de analiză, tronsoanele dintre Deva şi Lugoj s-au blocat din nou. De acaeastă dată în contestaţii. Pe două dintre sectoare, licitaţia a fost câştigată de constructorii de pe locul 2, autostrada scumpindu-se astfel cu aproximativ 60 de milioane de euro. în aceste condiţii, constructorii s-au contestat reciproc.

Toate acestea au dus din nou la întârzieri, dosarele ajungând în analiză la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Şi aici pot sta până la o lună. Dacă rezultatul contestaţiei nu este pe gustul nimănui, dosarul de mută în instanţă. Iar până la momentul în care vom avea un constructor pe cei apoape 70 de kiloemtri de autostradă, dintre Deva şI Lugoj, va mai trece vreme. Şi aceasta este povestea fără sfârşit a autostrăzilor României. Inexistente, dar chinuitoare.

Bechtel, despărţire grea
În urmă cu două zile, ministrul marilor proiecte, Dan Şova a anunţat că rezilierea Bechtel mai aşteaptă, pentru că nu se cunosc încă valoarea despăgubirilor. Ieri, premierul Victor Ponta, întrebat dacă rezilierea este necesară a răspuns că da, argumentând că acest lucru este necesar din cauza "prostiei" celor care au condus în 2005 Ministerul Transporturilor şi au decis să renegocieze contractul în loc să îl aplice. "?n 2005, din cauza prostiei celor care au condus atunci Ministerul Transporturilor - sper că e vorba doar de prostie şi nu de altceva - în loc să se aplice un contract care era foarte bun, au început renegocieri, tergiversări, regândiri, recalculări şi uite că am ajuns după aproape zece ani să nu se mai întâmple nimic", a spus Ponta.

Reziliere de 1 miliard

Prim-vicepreşedintele PDL, Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta îşi ascunde neputinţa prin controlul cerut la contractul cu Bechtel, ea cerând şefului Guvernului să îl demită pe ministrul Şova şi să facă publice costurile rezilierii contractului. “Le cer public să spună, în situaţia acestei minţite rezilieri pentru noi toţi, ce ar însemna costurile, pentru că dacă ne uităm înapoi, în timp, că vor ajunge la cel putin 1 miliard pe care să-l dea companiei Bechtel, bani ce au însemnat datoriile din trecut şi penalizările la care Bechtel a renunţat”, a adăugat fostul ministru al Transporturilor.
Bechtel a fost o cutie a Pandorei în România. Preţul pe kilometru a ajuns la 27 de milioane. Vorbim de tronsonul Câmpia Turzii – Gilău. Mai apoi, un studiu de fezabilitate făcut pe genunchi, ne-a costat alte 17 milioane de euro. Este vorba despre ecţiunea 2 B care trece prin mijlocul unui depozit de deşeuri, cel de lângă Turda. Odată constatată eroarea, au început să apară datele-limită la care se va rezolva problema. Toată distracţia a mâncat din bugetul de stat alte 17 miloane de euro. Abia în 2011, la renegocierea contractului s-a reuşit impunerea unui standar de cost.

×