Banca Naţională a României a anunţat că va menţine dobânda de politică monetară la 10,25% şi va reduce ratele la rezervele minime obligatorii de la 20% la 18% din valoarea depozitelor constituite la bănci, începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie - 23 decembrie 2008.
De asemenea, Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât să menţină nivelul actual al ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale băncilor, respectiv la 40% din resursele în valută atrase de instituţiile de credit, se arată într-un comunicat al BNR remis, joi, agenţiei Mediafax.
Banca centrală a mai anunţat că va gestiona lichidităţile în vederea asigurării unei funcţionări adecvate a pieţei interbancare.
În ultimul an, BNR a majorat dobânda de politică monetară cu 3,25%, dar rata inflaţiei va depăşi totuşi ţinta pentru acest an, de 3,8%, cu +/- 1%, şi va ajunge în jurul nivelului de 6%.
Citește pe Antena3.ro