x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BNR lansează o monedă argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika

BNR lansează o monedă argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika

de Redacția Jurnalul    |    27 Dec 2023   •   16:45
BNR lansează o monedă argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika

BNR lansează o monedă argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika.

Aversul monedei redă statuia lui Vladimir Ghika din București, anul de emisiune „2023”, stema României, inscripția verticală „ROMANIA” și valoarea nominală „10 LEI”.

Reversul monedei prezintă portretul și numele lui Vladimir Ghika și inscripția în arc de cerc ,,150 de ani de la naștere”.

Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 490,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Vladimir Ghika au putere circulatorie în România.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bnr monedă