x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cei mai mulţi români află că au boli venerice când fac controlul medical prenupţial

Cei mai mulţi români află că au boli venerice când fac controlul medical prenupţial

28 Mai 2013   •   16:37
Cei mai mulţi români află că au boli venerice când fac controlul medical prenupţial
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Problema de bază privind infecţiile cu transmitere sexuală (ITS) rămâne faptul că românii nu raportează astfel de boli, ba chiar nu sunt conştienţi că le au, cei mai mulţi aflând că sunt bolnavi la controlul medical prenupţial sau de angajare, a spune doctorul Victor Olsavszky, reprezentant OMS pentru România, informează agerpres.ro.

Potrivit reprezentantului OMS, metodele de prevenţie actuale sunt insuficiente. Olsavszky a adus în discuţie intervenţia ţintită pentru grupele la risc cărora ar trebui să li se administreze tratament preventiv, dar şi intervenţia asistenţei primare în depistarea, îngrijirea şi monitorizarea acestor cazuri.

Infecţiile cu transmitere sexuală constituie o problemă de sănătate publică şi în Europa, a relevat dr. Daniela Piţigoi, vicepreşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie.

Ea a subliniat că, pe lângă infecţiile clasice cu transmitere sexuală, există şi alte tipuri care au repercusiuni deloc de neglijat asupra sănătăţii persoanelor afectate.

Pe primul loc în Europa se află infecţia cu Clamydia care afectează în special femeile, fiind mai frecventă la grupa de vârstă 15-24 de ani şi care, pe termen lung, are impact asupra sănătăţii reproducerii.

Gonoreea, care se situează pe locul al doilea în Europa în ceea ce priveşte ITS, este mai frecventă la bărbaţi şi la grupa de vârstă 15-24 de ani. Afecţiunea dă complicaţii importante şi rezistenţă la antibiotice, iar în urma schimbării comportamentului sexual se regăseşte şi în sfera ORL, aşa-numita gonoreee faringiană, a detaliat medicul.

Infecţia cu Clamydia în România este subevaluată, fiind raportate doar 100 de cazuri într-un an, potrivit specialiştilor.

Conf. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a adăugat că foarte multe din infecţiile cu transmitere sexuală nu sunt raportate şi, de aceea, se impune o strategie în domeniu.

Cele mai multe dintre aceste boli au fost descoperite întâmplător, în urma unor examene pentru certificatul prenupţial, pentru angajare sau a unor alte analize medicale.

×
Subiecte în articol: gonoree gonoree faringiana clamydia oms