x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bolojan: Să finalizăm investițiile în energie, ca să avem o energie mai ieftină și suficientă

Bolojan: Să finalizăm investițiile în energie, ca să avem o energie mai ieftină și suficientă

de Redacția Jurnalul    |    04 Ian 2026   •   11:20
Bolojan: Să finalizăm investițiile în energie, ca să avem o energie mai ieftină și suficientă
Sursa foto: Prim-ministrul a spus că balanța comercială trebuie re-echilibrată cu ajutorul antreprenorilor români

Premierul Ilie Bolojan a declarat că după reforma administrativă care va avea loc în luna ianuarie și după adoptarea bugetului de stat, România trebuie să se concentreze pe investiții, în principal în zona energiei, lucru care ar aduce stabilitate în economie.

'Dacă închidem lunile ianuarie și februarie cu aceste măsuri care pregătesc bugetul și avem un buget stabil, din februarie trebuie să lucrăm pentru a crea condiții de dezvoltare, să ne finalizăm investițiile în energie, pentru că o miză importantă este să avem o energie mai ieftină și energie suficientă care poate fi produsă în România. Terminarea centralei de la Iernut este un obiectiv important pe care trebuie să îl închidem anul acesta. Avem anul acesta cea mai mare investiție din forajele din Marea Neagră, pe care dacă o finalizăm în bună regulă, vom avea câteva miliarde de metri cubi de gaz suplimentar în 2027, care va face ca România să devină un exportator net de gaz și să gândim lucruri prin care acest gaz să fie valorificat în economia noastră. Trebuie să ne luptăm, să creăm condiții pentru a ne susține campionii noștri să-și crească producția, să exporte produsele românești, în așa fel încât să ne echilibrăm balanța comercială', a afirmat Ilie Bolojan, la Digi 24.

Premierul a subliniat și necesitatea atragerii de investiții străine în România, arătând că acestea pot fi făcute doar în contextul unei guvernări stabile.

'Asta înseamnă transfer de tehnologie, asta înseamnă locuri de muncă bine plătite și acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem (...) pot fi făcute doar dacă ai o guvernare care este stabilă. Așa cum am mai discutat, dobânzile pe care le plătește România nu sunt date doar de modul în care gestionezi bugetul, ci și de perspectiva pe care o au creditorii care te împrumută, (...) vizavi de ce se va întâmpla în guvernare peste șase luni, peste un an de zile, peste doi ani de zile, deci de stabilitate. Asta înseamnă să fim responsabili fiecare dintre noi acolo unde suntem', a punctat Bolojan.

AGERPRES

×