x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bordei, la Capitală - Legea spaţiilor verzi, la mâna deputaţilor

Bordei, la Capitală - Legea spaţiilor verzi, la mâna deputaţilor

de Monica Andrei Capatos    |    17 Ian 2008   •   00:00

"Băieţii deştepţi" au reuşit să pună beţe-n roate noii Legi a spaţiilor verzi. Senatorii au respins articolul care interzicea distrugerea zonelor verzi. Legea a ajuns la Camera Deputaţilor. 


Discuţiile controversate pe tema noii legi a spaţiilor verzi n-au luat sfârşit, "băieţii deştepţi" reuşind, aşa cum era de aşteptat, să pună beţe-n roate. Deşi Guvernul a aprobat varianta corectă a legii care interzicea distrugerea spaţiilor verzi, Senatul a respins amendamentul respectiv, acum legea ajungând la Camera Deputaţilor. Ieri la Ministerul Mediului a avut loc o dezbatere pe această temă la care au luat parte atât reprezentanţi ai ministerelor implicate, cât şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Marele hop este acum la Comisia Administrativă din Camera Deputaţilor, care va discuta la începutul lunii februarie amendamentul referitor la interzicerea construcţiilor pe spaţiile verzi. "Pentru a avea spaţii verzi ai nevoie de voinţă politică. Senatorii n-au fost de acord cu protejarea zonelor verzi, punând pe primul plan proprietatea privată. Ei au vrut ca terenurile proprietate privată să fie exceptate de la lege, putându-se astfel construi pe ele", ne-a declarat Lucia Varga, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului.


În urma discuţiilor de ieri s-au mai adus unele completări la Ordonanţa 114/2007. Astfel, autorităţile locale vor fi obligate în şase luni să reactualizeze planurile urbanistice generale, pentru a fi identificate spaţiile verzi. Pentru că amenzile sunt destul de blânde, în noua variantă vor fi modificate şi sancţiunile pentru cei care încalcă legea, mergân-du-se până la dosar penal.


INTERESE. O altă problemă ridicată la dezbatere a fost legată de noul cod silvic. "Când vom avea de gând să declarăm pădurile zone verzi? Noul Cod silvic, care a trecut şi de Senat prevede că terenurile până într-un hectar pot fi transfomate în zone construibile, doar cu acordul Inspectoratului Silvic Teritorial. Terenurile între 1 şi 10 hectare au nevoie de aprobarea ministerului de resort, peste 10 hectare de aprobarea Guvernului. Până acum au dispărut Pădurea Corbeanca 1, urmează Corbeanca 2 şi Pădurea Băneasa. Şi am luat în calcul doar Bucureştiul", a semnalat Dan Trifu, vicepreşedinte Eco-civica.


Dacă lucrurile s-ar fi mişcat mai repede, acum Parcul Bordei ar fi fost salvat de la distrugere. Astăzi, în şedinţa Consiliului General al Capitalei va fi discutat din nou cazul Bordei. Se ia în calcul un schimb de terenuri între Costică Constanda, proprietarul zonei verzi, şi Satul Francez, administrat de muncipalitate, fapt ce-l avantaşează pe afacerist.




×
Subiecte în articol: observator verzi