x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bot de ştiucă, la pupat

Bot de ştiucă, la pupat

de Diana Scarlat    |    25 Mai 2009   •   00:00
Bot de ştiucă, la pupat

E bună, subţirică, are buze moi şi e foarte timidă când o atingi. Mârlanii n-o lasă din mână dac-o prind, braconierii o preferă când e încă adolescentă, dar ea preferă să fie atinsă o dată, pupată şi lăsată să plece. E ştiuca din Delta Dunării, care-a oferit astăzi premii în valoare de 8000 de euro comunităţilor locale.



Decât s-o prinzi o singură dată şi să laşi Delta fără peşte, mai bine-o pescuişti de plăcere, o pupi pe botic şi-i dai drumu-n apă, să se mai bucure şi alţii de ea. Amintindu-le inconştienţilor că "un sac de mârliţe e recordul mârlanilor", Asociaţia "Salvaţi Dunărea şi Delta" a obţinut trei zile la rând cele mai dulci săruturi de ştiucă, la prima ediţie de "Stuffish", de la Holbina. Norocoşii pupători de ştiucă-n bot au fost campionii lotului naţional de pescuit sportiv, iar cei 8000 de euro pe care i-au primit ca premiu au ajuns la trei dintre cele mai pricepute într-ale gătitului comunităţi din Dreltă, pentru finanţarea unor proiecte de dezvoltare locală: premiul I, 3500 euro,  pentru finalizarea unui atelier de prelucrat stuf şi papură în comuna Mahmudia, premiul II, 2500 euro, pentru renovarea unui dispensar din Maliuc, şi premiul III, 2000 euro, pentru echipamente şi materiale educaţionale necesare unei şcoli  din satul Letea.

GARDA, MAI DE FIER. Asociaţia a urmărit şi a reuşit, cu sprijin financiar din partea site-ului de recrutare eJobs, să le demonstreze localnicilor că pot obine mai mulţi bani dacă nu pescuiesc industrial şi dacă nu braconeaz.ăCu puţin interes din partea autorităţilor şi cu eforturi susţinute financiar de stat, pescarii locului, născuţi şi crescuţi cu dictonul "trăim şi noi cât are balta peşte", s-ar putea reorienta profesional, trecând de la pescuitul cu tona, pentru cherhanagii, la cel cu plasa, pentru familiile lor şi pentru vânzarea către pensiunile din zonă, explică reprezentanţii Asociaţiei. Proiectul propus presupune atât stoparea pescuitului industrial, cât şi a agriculturii neecologice în aria protejată, astfel încât să se poată face cu adevărat ecoturism. Dacă şi Garda de Mediu ar fi "mai de fier", spune tot Asociaţia "Salvaţi Dunărea şi Delta", n-ar mai lăsa braconierii să-i facă de cap în aria protejată, iar turismul ar putea îmbogăţi zona, fără sacrificial peştilor şi al păsărilor. Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi a declarat, la rândul său, că pregăteşte un proiect de amploare pentru interzicerea pescuitului industrial şi a agriculturii neecologice în rezervaţia Delta Dunăii. Şi în cadrul ministerului se caută soluţii pentru salvarea Deltei, atât pentru natură, cât şi pentru oameni. 

×
Subiecte în articol: verde!