x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Brașov: Tarifele la teleferic au fost majorate cu 3-5% la sută pentru acest sezon de iarnă

Brașov: Tarifele la teleferic au fost majorate cu 3-5% la sută pentru acest sezon de iarnă

31 Oct 2013   •   18:35
Brașov: Tarifele la teleferic au fost majorate cu 3-5% la sută pentru acest sezon de iarnă

Consiliul Local Brașov a majorat, joi, cu 3-5% tarifele de acces la transportul pe cablu în Poiana Brașov față de anul trecut, o urcare simplă cu telecabina urmând să coste în acest sezon de iarnă 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copiii cu vârsta de 6-12 ani, informează agerpres.ro.

"Sunt corelări de tarife raportat la nivelul anului trecut la care am luat în calcul o indexare ținând cont de rata inflației, majorarea tarifelor la apă, gaze, energie electrică, în așa fel încât să și menținem un tarif acceptabil pentru cei care utilizează transportul pe cablu, dar nici să fim în situația de a nu acoperi cheltuielile de utilizare a transportuilui pe cablu și a domeniului schiabil. Creșterea este între 3 și 5%", a declarat primarul George Scripcaru.

Iubitorii de schi pot folosi și abonamente pentru transportul pe cablu care costă de la 140 de lei pentru o zi adulți și 80 de lei pentru copii, la 530 de lei pentru șase zile pentru adulți și 275 de lei pentru copii pentru aceeași perioadă. Abonamentul pentru două zile costă 225 de lei pentru adulți și 125 de lei pentru copii, iar pentru trei zile, 315 lei pentru adulți și 165 de lei pentru copii. 390 de lei este prețul unui abonament pentru adulți și 200 de lei pentru copii pentru patru zile, iar pentru cinci zile un abonament costă 470 de lei pentru adulți și 245 pentru copii.

De asemenea, pentru 10 zile din sezon, consecutive sau nu, un abonament costă 1.000 de lei pentru adulți și 600 de lei pentru copii.

În Poiana Brașov, transportul pe cablu este asigurat cu telecabine, telescaune, telegondolă și teleschiuri.

Operarea domeniul schiabil în Poiana Brașov este asigurată de municipiul Brașov care deține două instalații pe cablu, telescaunele Ruia și Lupului achiziționate în cadrul obiectivului de investiții "Reamenajarea domeniului schiabil în Poiana Brașov", dar și de S.C Ana Teleferic S.A, care deține opt instalații de transport pe cablu în stațiune.

Consiliul Local a aprobat joi și Convenția de colaborare în sezonul 2013-2014 între municipiul Brașov și S.C Ana Teleferic S.A prin care se urmărește operarea pe întreg arealul schiabil din Poiana Brașov cu un singur SKI PASS, unic pe tot arealul, pentru a nu le mai crea schiorilor o stare de disconfort în ceea ce privește procurarea cartelelor și folosirea pârtiilor.  

×
Subiecte în articol: teleferic poiana braşov