O manastire aflata la jumatatea drumului dintre Slatina si Caracal, in calea oricui vrea sa-i cunoasca trecutul si prezentul.

La singuraticul pinten de deal sub care se afla Manastirea Brancoveni am ajuns intr-o dupa-amiaza, pe un vant puternic si printre picaturi reci de ploaie. Desi martie, primavara este in intarziere si in campia acoperita candva de nesfarsite paduri. In schimb, maicutele, serafice fiinte pamantesti care par a fi inteles cu adevarat valoarea vietii, nu se lasa deloc asteptate. Gazde primitoare. Intram in biserica mare, construita pe temelia uneia mult mai vechi de Matei Basarab la 1634 pe mosia boierilor Craiovesti din care descindea, ca si Constantin Brancoveanu.

ODIHNA. Pasim incet, sa nu tulburam somnul celor care dorm sub lespedea din pronaos: Preda si Papa Brancoveanu, adica bunicul si tatal voievodului Constantin Brancoveanu, si Stanca, mama aceluiasi domn. In pridvor sunt osemintele ultimului egumen de aici, Radu Sapca, ale preotului Gheorghe si ale staretului Teodosie.

INTERIOR. Intre 1991 si 1994 s-au refacut chiliile si trapeza cea mare, iar in 1998 s-a incheiat restaurarea bisericii

O cunoastem pe sora Maria. Autoare a unei carti despre Manastirea Brancoveni, ea ne intampina bucuroasa si smerita. Ne conduce intr-o mica trapeza. "Am scris cartea aceasta, pentru ca asa se intampla cand indragesti foarte mult niste locuri sau niste oameni, ai vrea sa spui si altora despre ele", povesteste la insistentele noastre sora Maria Vaduva. Este din Caracal si, inainte de a veni la manastire, a absolvit o facultate de electronica. I-a placut insa mai mult ingineria sufletului pe care o are de facut aici. Ne aduce o delicata dulceata de soc in timp ce ne vorbeste despre istoricul manastirii.

Insotiti de inca o maicuta-ghid, mergem la bolnita, biserica ridicata de Constantin Brancoveanu in 1699. Admiram culorile frescei bizantine, pictata de mesterii de la Hurezi, condusi de Constantinos. La intoarcerea in curtea interioara, ne oprim la izvorul cu apa tamaduitoare. Suntem descumpaniti, apa curge prin doua locuri, unul mai abundent si unul doar picurand. "Beti din cel cu apa putina, acela e adevaratul vindecator", ne spun maicutele. Ne gandim la Matei Barsarab, care s-a vindecat dupa ce a baut din izvorul de aici. Asa s-a hotarat sa zideasca manastirea pe locul acesta, unde era o veche sihastrie inainte chiar de 1494. Urcam in muzeul aranjat in fostele case domnesti. Punctul de atractie este micuta capela in care se spune ca se ruga Constantin Brancoveanu, camara ce avea, se pare, o usa de intrare secreta. Candele brancovenesti, epitafuri, carti vechi, icoane de la inceputul sec. al XIX-lea, unele amintind de arta copta (chipuri cu ochii mari), potire de argint aurit, mineiele lui Chesarie (1773-1789). O Biblie cu autograful lui Voda Brancoveanu este pastrata in altar. In fostul beci de la Brancoveni stau marturie ale neuitarii fragmente de pietre si coloane de la Manastirile Pantelimon, Vacaresti si Spiridon Vechi.

STRANA. Maicutele - in cel mai indragit loc al lor, biserica

DRUM. Dupa secularizarea manastirilor, facuta de Cuza, viata monahala de aici a decazut. In 1949 mai era un singur calu-gar. Din 1952 s-a transformat in manastire de maici si, paradoxal, Elena Barbulescu, ruda a dictatorilor, a ajutat cu bani la restaurarea manastirii prin anii ’80. Acum traiesc in obstea Brancovenilor 60 de calugarite. Plecam cu parerea de rau ca vizita ne-a fost prea scurta, dar promitem sa revenim. Maicutele ne conduc pana la poarta, ne luam ramas bun si le lasam acolo, in prag, zambitoare. Par sa-si fi gasit linistea si locul aici. Mai tarziu, citind cartea surorii Maria, aveam sa gasesc: "Manastirile nu sunt locuri ale renuntarii, ci ultimele cetati in care dragostea de Dumnezeu si de semeni ramane arma si scut". In fata intemperiilor, a vietii, a propriului eu.

Liturghia, jertfa cea fara sange

Cuvantul liturghie provine din grecescul leitourgia, compus din "leitos", adica popor, si "ergo", o forma arhaica a verbului a face. Crestinismul a preluat acest termen pentru a denumi o slujba religioasa publica. In Biserica de Rasarit, Liturghia este considerata strict slujba euharistica pe care o savarsim Duminica si la sarbatori, pe cand Biserica de Apus numeste slujbe liturgice toate slujbele religioase oficiate. Fara indoiala ca la inceput, ca si acum, rolul central il constituia recrearea Cinei celei de Taina: ceea ce facuse Mantuitorul in acea seara, cele ce le spusese apostolilor sa faca in amintirea Lui, iar toate acestea se savarseau probabil in mod similar in toate bisericile. Se pare ca la acea vreme, Jertfa cea fara de sange se facea la sfarsitul slujbei, dupa cuvintele de invatatura, cantarea psalmilor, rugaciunile comune si dupa predica. Despre rugaciunile care se spuneau in timpul Liturghiei, in vremea primilor crestini, putem afla dintr-o epistola a Sfantului Clement, din jurul anului 100, si din care putem vedea ca inca de atunci se canta "Sfant, Sfant, Sfant e Domnul Savaot, plin e cerul si pamantul de marirea Sa". In zilele noastre se savarsesc Liturghiile Sfintilor Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare si Grigore Dialogul.

Sfanta Liturghie este incoronarea si desavarsirea celorlalte slujbe, este slujba de lauda si multumire catre Dumnezeu. In timpul Sfintei Liturghii sfintele daruri se prefac in Trupul si Sangele lui Hristos, de aceea se mai numeste si jertfa cea fara de sange.

"Libertatea nu este atunci cand le spunem oamenilor ca totul este ingaduit. Aceasta este robie. Pentru a se imbunatati, un om trebuie sa aiba greutati. Sa luam un exemplu. Avem un copacel. Avem grija de el. Asezam un bat si il legam de el cu o sfoara. Fireste, nu il legam cu sarma, caci astfel il vom vatama. Cu metoda lor, nu vor ingradi copacul; si astfel nu se va dezvolta cum trebuie. Si priviti la copil. Ii ingradim libertatea de la inceput. De cand este zamislit, saracutul este intemnitat in pantecul maicii sale si ramane acolo vreme de noua luni. Mai apoi se naste si de indata il infasa intr-un scutec, il leaga, imediat ce incepe sa creasca ii fac un gardulet. Toate acestea sunt necesare ca el sa creasca. Par sa ii rapeasca libertatea, dar, fara aceste masuri de protectie, copilul va muri din prima clipa. Libertatea este buna atunci cand persoana o poate folosi adecvat. Altfel este un dezastru" - Cuviosul Paisie Aghioritul