x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Brîul Fecioarei Maria

Brîul Fecioarei Maria

de Loreta Popa    |    16 Mai 2008   •   00:00
Brîul Fecioarei Maria

PELERINAJ ● Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena încununează acest eveniment
În zorii zilei de 15 mai 2008, o aeronavă aparţinînd Forţelor Militare Aeriene a decolat de pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu", din Constanţa, cu destinaţia Grecia. Delegaţia, condusă de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a primit în grijă pentru o săptămînă Brîul Maicii Domnului.



PELERINAJ ● Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena încununează acest eveniment
În zorii zilei de 15 mai 2008, o aeronavă aparţinînd Forţelor Militare Aeriene a decolat de pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu", din Constanţa, cu destinaţia Grecia. Delegaţia, condusă de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a primit în grijă pentru o săptămînă Brîul Maicii Domnului.

Mănăstirea Panaghia Kato Xenias din Mitropolia elenă a Dimitriadei (Volos-Grecia) găzduieşte Brîul Maicii Domnului, iar o delegaţie formată din feţe bisericeşti s-a învrednicit cu aducerea acestei sfinte racle în România. Acest eveniment are loc cu ocazia înfrăţirii Bisericii Militare, care are hramuri "Intrarea în Biserică" şi "Adormirea Maicii Domnului", cu Biserica Panaghia Kato Xenias. Evenimentul va marca, totodată, şi oficierea slujbei de sfinţire a Bisericii Militare şi a altarului de campanie din Muzeul Marinei Mangalia. Potrivit tradiţiei, Apostolul Toma, nefiind prezent la înmormîntarea Maicii Domnului, a primit Sfîntul Brîu ca dovadă a Învierii şi înălţării ei cu trupul la cer. De-a lungul vremii, Brîul Maicii Domnului a vindecat nenumăraţi bolnavi, în special de cancer, şi a ajutat să nască femei care nu puteau avea copii.

Tămăduirea acestora s-a produs prin purtarea în jurul brîului a unei panglici care a fost atinsă de racla în care se păstrează Brîul Maicii Domnului. Se spune că Brîul a făcut să înceteze diferite epidemii: în 1813, Brîul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus în Ţara Românească pentru îndepărtarea ciumei; în 1871, sultanul turc sub a cărui protecţie se găsea Muntele Athos după căderea Constantinopolului a dus Brîul în ţara sa pentru îndepărtarea holerei; în 1894, Brîul a fost dus la Kios, pentru a înlătura epidemia care lovise plantaţiile de lămîi şi portocali.


POPAS DE RUGĂCIUNE. Acest eveniment special se va desfăşura conform unui program care include depunerea Brîului Maicii Domnului spre închinare la biserica militară de garnizoană din Mangalia.

Imediat după sosire va avea loc o priveghere lîngă racla cu cinstitul Brîu al Maicii Domnului. Duminică, 18 mai, va avea loc o slujbă de sfinţire a bisericii militare de garnizoană – Mangalia, apoi un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi va oficia sfînta Liturghie şi de la ora 15:00 va avea loc o procesiune din Mangalia, în care va fi condus Brîul Maicii Domnului spre Constanţa, cu un popas de rugăciune de o oră la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Eforie Nord. Intrarea în Constanţa se va face la ora 17:00 şi apoi va avea loc un popas de rugăciune la Biserica "Sfînta Maria", după care procesiunea îşi va urma traseul: Bdul 1 Mai, Ferdinand, Bulevardul Tomis, spre Piaţa Ovidiu, cu întîmpinare în Piaţa Ovidiu, procesiune spre Catedrala Arhiepiscopală şi depunere spre închinare pînă în ziua de 21 mai. Plecarea în procesiune de la Catedrala Arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" va începe la ora 15:30, avînd un traseu bine stabilit: Piaţa Ovidiu, Str. Mircea cel Bătrîn, Bulevardul Mamaia, Str. Mihai Viteazu, Strada Călugăreni, Strada Ştefan Mihăileanu pînă la Biserica "Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena", unde Sfîntul Odor rămîne spre închinare pînă în zorii zilei de 22 mai.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, cu susţinerea Patriarhiei Române şi în parteneriat cu administraţia locală. Cei care au atins deja brîul spun că au avut o trăire cu totul deosebită şi că efortul aşteptării la cozi infernale merită.


PĂMÎNT SFÎNT, IERUSALIM. Cinstitul Brîu a fost ţesut de însăşi Maica Domnului, cea care l-a şi dăruit Sfîntului Apostol Toma. Pînă în secolul al IV-lea, odorul de mare preţ s-a păstrat la Ierusalim, apoi în Capadocia, pentru ca împăratul Teodosie cel Mare (379-395) să-l readucă la Ierusalim. Peste 15 ani va fi dus la Constantinopol şi păstrat, pe rînd, în mai multe biserici. Începînd cu anul 458 a fost depus şi la biserica din Vlaherne, biserica vlahilor. Aici, prin descoperire dumnezeiască, Maica Domnului a fost văzută de Sfinţii Andrei şi Epifanie ţinînd un acoperămînt în mîini, din care ieşeau raze de lumină. De atunci, această minune a fost inclusă în calendarul creştin la 1 octombrie, ca zi a Acoperămîntului Maicii Domnului.

Din Biserica Vlaherne, brîul a fost dus la Biserica "Sfintei Sofia" din Constantinopol. După ce împărăteasa Zoe, soţia lui Leon cel Înţelept (886-912), a fost vindecată prin puterea Cinstitului Brîu, l-a cusut cu fir de aur, formă în care se păstrează şi astăzi. Cu evlavie l-a aşezat în raclă, moment care a fost consemnat în calendarul creştin în ziua de 31 august. Prima atestare documentară referitoare la Brîul Maicii Domnului datează din anul 1094. Un tînăr din Prato, Michele Dogomari, ajunge în Palestina după mai multe peripeţii şi se stabileşte în Efes, unde se îndrăgosteşte de Maria, o fată tînără, fiică a unui preot al Bisericii Creştine din Orient. Cei doi decid să se căsătorească şi Maria primeşte, ca zestre de la mama sa, Rebeca, un brîu din piele de cămilă. Rebeca le spune celor doi tineri căsătoriţi că acest brîu are o foarte mare valoare, deoarece el a aparţinut Maicii Domnului. Mama Mariei adăugă că Sfînta Fecioară l-a încredinţat apostolului Toma în momentul înălţării sale la cer şi de la apostolul Toma a fost transmis din generaţie în generaţie pînă a ajuns la ea. Michele şi Maria pleacă cu corabia spre Italia, luînd cu ei preţioasa relicvă, pe care o păstrau într-un mic sipet. Ea se îmbolnăveşte grav şi moare. Ajuns în oraşul său natal, nimeni nu voia să creadă că brîul pe care-l avea îi aparţinuse mamei lui Hristos. Se ştie din unele documente că a trăit pînă la 97 de ani şi la capătul vieţii sale a donat brîul Maicii Domnului Bisericii, împreună cu alte obiecte sfinte.


Românii şi Brîul miraculos al Fecioarei

Timp de secole, Brîul a fost păstrat în Constantinopol, după care trimişii regelui bulgar Ioniţă Caloian l-au luat pentru a fi dăruit apoi Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos de către cneazul sîrb Lazăr I (1372-1389). Din cele trei fragmente ale Brîului, o parte a rămas la Vatoped, în timp ce celelalte două au fost dăruite, în anul 1522, Mănăstirii Kato Xenias, situată la 50 de km de Volos - Grecia. Evlavia domnitorului Ţării Româneşti Neagoe Basarab pentru Brîul Maicii Domnului s-a materializat între anii 1512-1520 prin faptul că a suportat cheltuielile de înnoire a incintei mănăstirii şi ridicarea unui paraclis cu hramul "Brîul Maicii Domnului", reparat în 1794, tot cu sprijin românesc. Apropierea de români a acestui odor este întregită şi de faptul că Brîul Maicii Domnului este păstrat într-o raclă de argint, confecţionată în secolul al XVIII-lea, în Ţara Românească, raclă aflată la Mănăstirea Vatoped. În anul 2001 Brîul Maicii Domnului a fost adus în România, ocazie cu care a poposit pentru scurt timp şi în Constanţa, oraş în care va reveni zilele acestea. Delegat permanent pentru organizare a fost desemnat preotul militar Traian Chircu, cel care s-a şi ocupat îndeaproape de ridicarea bisericii militare din Mangalia. Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, face apel la conştiinţa civică, rugînd neamestecul campaniei electorale în manifestările religioase prilejuite de aducerea Brîului Maicii Domnului la Constanţa. ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: "Dorim ca aceste zile să fie binecuvîntate de prezenţa cinstitului Brîu, în nici un caz să fie presărate de orgolii şi acţiuni electorale. Oamenii politici sînt şi ei aşteptaţi în calitate de creştini, în nici un caz în demnitatea pe care şi-o doresc în această lume trecătoare".

×