Locuitorii Capitalei vor fi avertizați în timp real asupra situațiilor de urgență apărute în București prin intermediul unor panouri electronice, potrivit b365.ro. 36 de astfel de panouri vor fi instalate în mai multe zone din Capitală. Panourile electronice de informare vor fi amplasate atât în zone centrale ale orașului, cât și în principalele zone de acces rutier în București.
"Avantajul implementării acestui sistem este că acoperă şi segmentul de populaţie care se află în deplasare, fără a avea la dispoziţie o sursă de informare (radio sau tv). Totodată, conducătorilor auto care tranzitează oraşul şi care se pot regăsi la un moment dat în preajma unui eveniment, li se recomandă evitarea pe cât posibil a zonei respective pentru asigurarea deplasării rapide a forţelor de intervenţie", susţin reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti.