x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti, a 37-a capitală mondială în topul celor mai scumpe locaţii

Bucureşti, a 37-a capitală mondială în topul celor mai scumpe locaţii

04 Mar 2009   •   00:00

Bucureştiul se află pe locul 37 în topul celor mai scumpe locaţii de birouri din lume, cu un cost total pentru ocuparea spaţiului de birouri de 367 euro/mp pe an sau 30,58 euro/mp/lună, potrivit raportului "Office Space Across the World 2009" elaborat de consultantul în domeniul imobiliar Cushman&Waklefield.



Potrivit Cushman&Waklefield, citată de Agerpres, Londra a pierdut statutul de cea mai scumpă locaţie de birouri din lume, pentru prima dată în nouă ani. Cele mai scumpe locaţii pentru spaţii de birouri sunt în Hong Kong şi Tokyo, oraşe care au devansat Londra, situată, în prezent, pe locul trei. Costul chiriei pentru o locaţie foarte bună în Hong Kong este de 1.743 euro/an/metru pătrat sau 145,25 euro/lună/mp. Costul chiriilor în Tokyo a ajuns la 1.649 euro/an/mp sau 137,4 euro/lună/mp, consemnând o scădere de 19 la sută în 2008. "În Bucureşti, chiriile din zonele prime au fost stabile în 2008, menţinându-se la aproximativ acelaşi nivel cu 2007, respectiv o medie de 21 euro/metru pătrat/lună reprezentând preţul chiriei pe suprafaţa netă închiriată. Celelate costuri care intervin asupra costului total al chiriei pe metru pătrat şi nu numai în locaţiile "prime" sunt taxele pe servicii şi costul locurilor de parcare, în cazul acestora din urmă fiind făcută diferenţa faţă de locaţiile non-centrale. Aceste costuri reprezintă aproximativ 30 la sută din costul chiriei/mp", se precizează în comunicat.

Raportul "Office Space Across the World 2009" compară chiriile pentru închirierea spaţiilor de birouri în 202 locaţii importante din 57 de ţări din toate continentele. Dintre aceste locaţii, 58 la sută prezintă o creştere a chiriilor în 2008, 26 la sută reprezintă numărul de locaţii ce au avut stabilitate în preţul chiriilor şi 16 la sută sunt locaţii ce au avut scăderi ale chiriilor (comparativ cu 1 la sută în 2007). La nivel global, chiriile pentru spaţiile de birouri au crescut cu aproape 3 la sută anul trecut, mult mai puţin decât creşterea de 14 la sută consemnată în 2007. "În anul 2008 s-a înregistrat cea mai mică rată de creştere a chiriilor spaţiilor de birouri din anul 2004 şi până în prezent. America de Sud a fost cea mai performantă piaţă, cu o creştere a chiriilor de aproximativ 12 la sută. Europa de Vest a fost regiunea care a performat cel mai slab, cu o creştere de doar 1 la sută", se precizează în comunicat. Cushman&Wakefield este cea mai mare companie cu capital privat din lume în domeniul imobiliar. Fondată în 1917, compania deţine 227 de birouri în 59 de ţări şi are peste 15.000 de angajaţi. Biroul din România a fost deschis în ianuarie 2007 prin preluarea biroului asociat Activ Consulting, cu care se colabora de peste 11 ani, devenind astfel Cushman & Wakefield.

×
Subiecte în articol: romania sută locaţii loca