x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti / PUZ-ul din Cişmigiu, controversat

Bucureşti / PUZ-ul din Cişmigiu, controversat

de Monica Andrei Capatos    |    19 Feb 2009   •   00:00

Ministerul Culturii şi Cultelor i-a cerut primarului Sorin Oprescu amânarea proiectului privind construirea a două blocuri-turn lângă Parcul Cişmigiu, până când va aviza planul urbanistic zonal.



Pe acest subiect, ieri, mai mulţi ecologişti s-au întâlnit cu arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, şi cu Irina Iamandescu, membru în Comisia Naţională a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, care a şi solicitat suspendarea propunerii de supunere la vot a proiectului până când ministerul va aviza PUZ, în condiţiile în care clădirile sunt în zona de protecţie a monumentelor istorice, aşa cum este Parcul Cişmigiu.

În replică, arhitectul-şef, Gheorghe Pătraşcu, a arătat că legea prevede ca PUZ-urile să fie avizate, în mod obligatoriu, doar de Ministerul Dezvoltării. "În plus, studiul istoric este deja avizat de o comisie a culturii. Într-adevăr, studiul istoric propune ca limita maximă în înălţime să fie de 40 de metri, iar clădirea de 42 de metri. Am constatat şi eu această diferenţă", a spus Pătraşcu.

×
Subiecte în articol: observator