x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Hoții de aur: Bulgări întregi din galeriile de la Roșia Montană, vânduți în case de amanet din Alba și Mureș

Hoții de aur: Bulgări întregi din galeriile de la Roșia Montană, vânduți în case de amanet din Alba și Mureș

de Redacția Jurnalul    |    06 Iun 2023   •   16:30
Hoții de aur: Bulgări întregi din galeriile de la Roșia Montană, vânduți în case de amanet din Alba și Mureș

Potrivit Antena 3 CNN, o anchetă demarată acum opt ani a scos la iveală modul prin care 15 persoane furau bulgări de aur, chiar și de un kilogram fiecare, din galeriile de la Roșia Montană.

Totul a ieșit la iveală după ce au fost descoperite mai multe persoane intenționau să vândă materialul prețios în case de amanet din Alba sau Mureș.

Un individ a fost prins în timp ce transporta cinci roci cu conținut aurifer în greutate de aproximativ 700 de kilograme. Un alt suspect, avea în autoturismul personal cinci topituri dintr-un aliaj de aur de 20 de karate, iar un altul a fost prins cu un kilogram și jumătate de aur chiar înainte de a amaneta metalul prețios. Acasă la el, polițiștii au găsit peste 100 de kilograme de nisip aurifer.

În rechizitoriu se arată că aurul provenea de la diverse persoane care extrăgeau zăcământul din minele de la Roșia Montană.

La prima mână, aurul era vândut cu 100 de lei pe gram. Ulterior, cumpărătorii vindeau aurul prețios pe piața neagră sau prin intermediul caselor de amanet.

Dosarul a fost trimis în judecată în 2022, dar Tribunalul Alba a returnat rechizitoriu pe motiv că nu există suficiente indicii care să probeze fapta de spălare de bani.

Decizia a fost contestată la Parchetul de lângă Tribunalul Alba, transmite Antena 3 CNN.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

rosia montana

×
Subiecte în articol: aur case de amanet aur rosia montana