Conducerea CJ Buzău a anunţat, vineri, că a notificat firma care a câştigat programul "Laptele şi cornul" în judeţ, în urma a zeci de sesizări din partea beneficiarilor, şi, în cazul în care neregulile nu vor fi remediate în regim de urgenţă, contractul va fi reziliat.
"Firma care a câştigat licitaţia efectiv nu-şi face treaba cu privire la serviciile pe care şi le-a asumat prin contract. Nu ascund faptul că i-am atenţionat şi le-am făcut şi notificare, am aici în faţă un corn mucegăit, că, în eventualitatea în care nu se vor îndrepta lucrurile, le vom rezilia contractul", a declarat preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, în cadrul unei şedinţe comune cu comisia de verificare a programului iniţiată de Prefectura Buzău.
Preşedintele CJ a mai spus că, în cazul rezilierii contractului, va fi organizată o nouă licitaţie.
"În cazul rezilierii contractului, este o formă extremă, la care sperăm să nu recurgem, se va organiza o altă licitaţie, dar vom găsi pârghiile legale pentru ca copii beneficiari să nu fie afectaţi", a mai declarat sursa citată.
În cadrul întâlnirii de lucru de la Prefectura Buzău, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Buzău, Nela Weimsiedel, a declarat că "în urma controalelor la 14 unităţi de învăţământ au fost sesizate o serie de nereguli în derularea programului, de la cornuri mucegăite sau cu termenul de valabilitate expirat, la nerespectarea condiţiilor şi timpilor de distribuţie stabiliţi prin contractul cu CJ".