x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Buzău: Pompierii care au stins incendii în Grecia au intervenit la un accident în drum spre casă

Buzău: Pompierii care au stins incendii în Grecia au intervenit la un accident în drum spre casă

17 Aug 2021   •   10:00
Buzău: Pompierii care au stins incendii în Grecia au intervenit la un accident în drum spre casă

Cei 10 pompieri din Buzău care au acționat în Grecia pentru a stinge incendiile s-au întors în țară, luni, iar în drum spre casă au intervenit în cazul unui accident rutier și au acordat primul ajutor victimei.

Potrivit ISU Buzău, pe drumul spre casă, cei 10 pompieri buzoieni care au acționat pe teritoriul Greciei, au dovedit încă o dată empatia față de semeni.

„Aflându-se în drum spre Buzău, în microbuzul de transport personal al ISU Buzău, obosiți și nerăbdători să-și întâlnească familiile, au asistat la un accident rutier ce s-a petrecut chiar în fața lor. Fără a sta pe gânduri, aceștia au oprit, s-au dat jos și au dat dovada de profesionalism, ca la orice intervenție la care participă. Imediat au amplasat microbuzul astfel încât sa blocheze sensul de mers pe care incidentul s-a petrecut, pentru a se proteja de alți participanți la trafic. Ulterior au verificat zona, si au început evaluarea victimei, un motoclist ce a întrat în impact cu un alt autoturism, în urma căruia s-a ales cu multiple trautisme la nivelul membrelor. Folosind rucsacul medical din dotare au acordat prim ajutor calificat victimei, păstrându-l totodată calm, până la sosirea ambulanței SMURD a ISU Prahova”, spun reprezentanții ISU Buzău.

Cei 108 pompieri români care au luptat cu flăcările în Grecia s-au întors acasă, luni, ei fiind primiți de premierul Florin Cîțu, de ministrul de Interne, Lucian Bode, și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat. Pompierii au fost înaintați în gradul următor la sosirea în țară și au primit „Emblema de Onoare a DSU”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pompieri