x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator C.T. Popescu, despre amânarea verdictului CCR: "E o decizie raţională, dar o să ne coste"

C.T. Popescu, despre amânarea verdictului CCR: "E o decizie raţională, dar o să ne coste"

02 Aug 2012   •   14:01
C.T. Popescu, despre amânarea verdictului CCR: "E o decizie raţională, dar o să ne coste"

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu considera fireasca si rationala decizia Curtii Constitutionale de a amana darea unui verdict de validare sau invalidare a referendumului, spunand ca o astfel de decizie nu poate fi luata pe o "baza instabila".

Jurnalistul a avertizat, insa, ca aceasta perioada de amanare va avea consecinte economice negative pentru Romania.

"E o decizie fireasca. E o hotarare pe care judecatorii au refuzat sa o ia pe o baza instabila. Nu este treaba Curtii sa numere numarul de votanti. Au dat acest termen autoritatilor sa creeze o cifra unica, pe baza careia sa ia o decizie ferma. Numaratoarea o fac autoritatile locale. Pe noi nu ne intereseaza polulatia Romaniei. Ne intereseaza populatia cu drept de vot. Acest lucru se poate faca revizuindu-se listele electorale din fiecare circumscriptie. Aceasta operatie e dificila, dar poate fi facuta intr-o luna si 12 zile. E singura cale de a se ajunge la un rezultat legal", a spus C.T. Popescu, intr-o interventie la Realitatea TV.

Acesta a avertizat insa ca amanara va avea costuri economice.

"Nu castiga nimeni din aceasta luna si jumatate, dar inteleg retinerea Curtii de a da o decizie intr-o problema infernala, de care depinde soarta Romaniei. Din 1989 nu a mai fost un moment atat de crucial in istoria Romaniei. Pierderi de imagine in plan european, nu vom avea. De ce, pentru ca Curtea nu vrea sa dea o hotarare nebazata? Dar pierderi economice vor fi, pentru ca nu se va sti cu cine se sta de vorba la Cotroceni. Dar Guvernul poate sa-si vada de negocierile cu FMI, de masurile cu seceta. Sa nu se apuce sa faca presiuni asupra Curtii", a spus C.T. Popescu.

Jurnalistul spune, de asemenea, ca numarul real de alegatori trebuia stabilit inainte de referendum, motiv pentru care reprezentantii Institutului National de Statistica, cat si cei ai Ministerului de Interne ar trebui trasi la raspundere.

"Cei de la INS se afla intr-o situatie penala, trebuie pusi in ancheta pentru modul iresponsabil in care s-au comportat in cele 7 luni care au trecut de la acest recensamant. Si domnul Rus ar trebui sa raspunda, pentru ca a comunicat o cifra fara sa poate s-o certifice. Acum domnul Rus spune, "stiti, nu mi-o asum". Ar trebui sa dea socoteala", spune C.T. Popescu.

Jurnalistul a luat in calcul si posibilitatea reorganizarii referendumului, spunand ca ar fi o masura logica, dar cu costuri infernale.

"Asa ceva ar insemna intr-adevar o cheltuiala infioratoare. Eu rationez. In toata lumea asta, daca exista o companie si acea companie anunta o Adunare Generala pentru a lua hotarari, daca la primul anunt nu se strange cvorumul, atunci in termen de doua saptamani se reface Adunarea Generala si se ia hotararea cu 50% plus unu din cei care vin. Ar fi in logica societatii liberale, capitaliste. Dar costul e mare, nu stim daca ni-l putem asuma", a mai spus Popescu.

×