x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CA LA NOI LA NIMENI - Halta de pe DN 14

CA LA NOI LA NIMENI - Halta de pe DN 14

de Dan Tomozei    |    04 Oct 2008   •   00:00
CA LA NOI LA NIMENI - Halta de pe DN 14

DN 14, Sibiu – Mediaş, ce face legătura directă între cele două municipii ale judeţului Si­biu, se încadrează perfect în peisajul rutier mio­ritic. Şi dacă este traversat în două locuri de calea ferată, nu strică să faci o pauză... că vine trenul.



DN 14, Sibiu – Mediaş, ce face legătura directă între cele două municipii ale judeţului Si­biu, se încadrează perfect în peisajul rutier mio­ritic. Şi dacă este traversat în două locuri de calea ferată, nu strică să faci o pauză... că vine trenul.

Pentru orice turist aflat prima oară în Româ­nia, ceea ce se întâmplă pe DN 14 i se poate părea de domeniul fantasticului. Adică să te trezeşti în plin drum naţional, cu pretenţii euro­pene, cu semnul "Atenţie la tren!". Şi nu o dată, ci de două ori: prima oară la Veseud, a doua oară la Agârbiciu. Şi dacă ai noroc să prinzi traficul fero­viar în activitate, eventual la lăsarea întunericului, atunci socotelile pot fi altele. Dincolo de toate, spectacolul este complet când, lipsită de bariere, trecerea la nivel cu calea ferată devine haltă de călători. La Veseud, comuna Slimnic, semn al dezvoltării industriale de început de secol al XX-lea, staţia de călători a precedat drumul de căruţe ce, în anii ’80, a devenit drum naţional.

Poveste de altădată
Trenul scorojit, pălit de soare şi vreme, îşi face apariţia după câteva minute lungi în care te întrebi dacă nu cumva semnalele roşii sunt o glumă de la camera ascunsă. Încet, mergând agale, fierătaia scârţâie plictistă. La prima uşă de după locomotivă îşi face apariţia "naşul", cu un steguleţ afumat, cândva galben. După câteva minute, necesare pentru coborârea şi urcarea celor câţiva călători, trenul personal se pune în mişcare. Zgomotul produs de semnalele acustice ce avertizează prezenţa trenului este spart numai de fluierul naşului. Şi gata, DN 14 este iarăşi liber. Şi dacă nu o calci binişor, rişti să prinzi bariera şi la Agârbiciu. Drum bun!

Alţi bani, altă distracţie

Modernizarea DN 75 Ştei-Turda, în lungime de 160 km, şi a DN 74 Brad-Alba Iulia, pe o lungime de 104 kilometri, va costa 313,5 milioane de euro, po­trivit Companiei Naţionale de Autostrăzi. Mai mult de jumătate din sumă, respectiv 174,56 mi­lioane de euro, reprezintă suma aferentă DN 75, restul fiind pentru DN 74. Sumele includ toate costurile aferen­te, nu doar valorile contractului de execuţie. Finan­ţa­rea celor două proiecte va fi asigurată de la bugetul de stat. Drumarii esti­mea­ză că lucrările vor dura doi ani. Construcţia drumului expres Brăila – Galaţi, cu o lungime de 10 kilometri, ar putea în­ce­pe anul viitor, valoarea totală a proiectului, ce in­clude şi despăgubirile, este de circa 177 milioane de euro, fără TVA, po­tri­vit Companiei de  Drumuri. Şo­seaua va avea pa­tru benzi şi va fi construită în pa­ralel, la o distanţă de circa trei kilometri, cu actua­lul DN 22 B, situat pe digul dintre Galaţi şi Brăila. Pe traseul acesteia vor fi amplasate două parcări, câte una pe sens, o staţie pentru alimentare cu carburanţi, un motel, toalete, precum şi spaţii pentru un restaurant şi service auto.

BUCUREŞTI – MOSCOVA ● Două capitale, cu aceleaşi probleme

Primarul Capitalei, Sorin Opres­cu, s-a întâlnit ieri la Moscova cu omologul său rus Iurii Mihailovici Luj­kov. În cadrul întâlnirii, Oprescu a prezentat succint dificultăţile de la nivelul ad­mi­nistraţiei Bucureştiului  şi a apreciat sprijinul acordat de specialiştii ruşi în ceea ce priveşte managementul traficului de la Bucureşti, anunţându-şi dorinţa de a continua această colaborare. "În 2006, specialişti din Moscova în managementul traficului au întocmit un set de mă­suri pentru rezolvarea problemelor Bu­cureştiului, la acel moment. Aş dori să con­tinuăm colaborarea, pe această pro­blema majoră a Capitalei", a spus Sorin Oprescu, în timpul întâlnirii cu Iurii Mi­hailovici Lujkov care i-a explicat soluţiile pe care le-a găsit în privinţa descongestionării traficului, a infrastructurii şi a amenajării urbanistice a Moscovei. Opres­cu i-a adresat lui Lujkov invitaţia de a face o vizită la Bucureşti şi i-a propus dezvoltarea colaborării economice şi culturale, în contextul în care se împlinesc 130 de ani de relaţii diplomatice între cele două state.

Şi la ei ca la noi
"Problemele celor două oraşe sunt asemănătoare, indiferent de cât de mari sau de cât de populate sunt. Când ne întâlnim, facem schimb de experienţă, împrumutăm soluţii unul de la altul. Noi ne vom stră­dui să contribuim la dezvol­ta­rea relaţiilor cu Bucureştiul şi se pare, că acum, cu noul primar, vom avea şi mai mult succes", a declarat la rândul său primarul Moscovei, Iurii Mihailovici Lujkov. Sorin Oprescu se află la Moscova de miercuri, vizita efectuată la invitaţia omolo­gului său rus încheindu-se astăzi. În timpul vi­zitei, Oprescu s-a mai întâlnit cu preşe­din­tele Dumei Moscovei, V.M. Pla­tonov, cu reprezentanţi ai Direcţiilor de Transporturi şi Urbanism din administraţia metropolei ruse.
  • Gabi Antoniu


PRO CETĂŢEAN - Scrie şi tu la "Trafic greu!"

De astăzi, noi îţi ascultăm proble­­mele şi  sancţionăm nedreptăţile.
Nu mai suporţi traficul de coşmar; Te-au înnebunit blocajele rutiere;
Te sufocă maşinile; Semafoarele nu merg, iar vecinul de trafic te în­jură de mama focului; Poliţistul din intersecţie te-a amendat pe ne­drept; Ai fost martor la un accident cu urmări grave; Ţi s-a cerut fără ru­şine şpagă; Ai văzut pe cineva cum aruncă chiştoace pe geamul maşinii; Sau pe ci­neva care a sărit la bătaie; Acum nu mai trebuie să taci.
Vor­beş­te-ne cu încre­de­re despre ce ţi s-a în­tâmplat în trafic la rubrica "Trafic greu!", la traficgreu@jurna­lul.ro sau prin poş­tă: Jurnalul Naţional – Piaţa Presei Li­bere nr. 1, Corp D, etaj 8, Sector 1, Bu­cureşti, pentru "Cetăţeanul în trafic"!

×
Subiecte în articol: observator două