Ministrul Economiei, Codrut Seres, si sotia sa sunt urmariti de doua masini toata ziua, potrivit oficialului. Seres a acuzat ca se desfasoara asupra sa o campanie de "presiuni transpolitice". Anterior a suspendat directorii de la Electrica si Romgaz, pe perioada unui control privind achizitiile publice.
De doua saptamani, ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, si sotia sa sunt urmariti de doua masini, potrivit declaratiei de ieri a ministrului, care a solicitat serviciilor de informatii sa afle cine sunt urmaritorii si care este scopul lor. FILAJ SI POLITICA. "De la ora 8:30 dimineata si pana seara, doua masini ma urmaresc pe mine si pe sotia mea pe toate drumurile", a spus Codrut Seres. Ministrul Economiei a mai declarat ca primeste multe telefoane, sugestii, directe si indirecte, pentru a favoriza anumite firme in contractele de achizitie de bunuri, servicii si chiar de energie electrica ale societatilor din subordinea Ministerului Economiei si Comertului. "Obraznicia a mers pana acolo incat mi s-a trimis, deja redactat, proiectul unui ordin pe care unii ar fi dorit sa-l dau, ca sa aman cu sase luni aplicarea unui ordin mai vechi, prin care am dispus ca toate contractele de achizitie de energie electrica sa se faca prin Bursa de specialitate", a spus ministrul, care nu a dezvaluit cine i-a trimis proiectul. "A venit prin posta", a declarat oficialul. Codrut Seres a mentionat ca presiunile vin din partea unor "politicieni, parlamentari si chiar primari ai tuturor partidelor", catalogand campania dusa asupra sa ca una "transpolitica". "Transmit tuturor acelora care imi pun masini pe urma, imi dau telefoane, imi taie calea la Parlament sa nu o mai faca sau sa nu vina cu plicuri si cu interventii. Sa nu o faca pentru ca vor avea o mare problema, cea a respectarii legilor", a adaugat ministrul Economiei.Citește pe Antena3.ro
|
PROBLEME
"Transmit tuturor acelora care imi pun masini pe urma, imi dau telefoane, imi taie calea la Parlament, sa nu o mai faca sau sa nu vina cu plicuri si cu interventii. Sa nu o faca pentru ca vor avea o mare problema, cea a respectarii legilor" Codrut Seres ministrul Economiei |
DISCUTII CU PETROM
|
Azi, Ministerul Economiei urma sa trimita la Consiliul National de Aparare a Tarii documentatia pe baza careia institutia va dezbate miercuri contractul de privatizare a Petrom. "Cu reprezentantii Petrom avem discutii de o luna si jumatate pe partea de redevente si de fiscalitate, care nu ne fac fericiti. Discutiile amiabile ar putea
fi mai bune decat renegocierea contractului. Totusi, nici o companie, oricat de mare nu poate
fi in razboi cu guvernul unei tari, dar si guvernul si parlamentul trebuie sa-si respecte angajamentele asumate in numele tarii", a spus ieri
ministrul Codrut Seres.
|
REACTII
|
Primii care au reactionat
la afirmatiile lui Seres au fost democratii si conservatorii,
care i-au cerut ministrului Economiei sa faca publice numele celor care au facut presiuni asupra sa. Presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a aratat ca generalizarea facuta de Seres nu este menita sa limpezeasca situatia, ci mai degraba "poate ascunde adevaratele presiuni din anumite zone politice". Intr-un comunicat de presa, PC si-a aratat "sprijinul fata de ministrul Seres in demersul sau", solicitand ca aceasta sa-si finalizeze dezvaluirile indiferent din ce zona provin cei la care s-a referit. Nu sunt din PNL, a sustinut liberalul Ludovic Orban. "Alesii locali ai PNL nu fac presiuni asupra ministrului Seres, chiar daca avem probleme serioase legate de relatia in special cu anumite regii si societati aflate in subordinea Ministerului Economiei", a declarat acesta. Purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu, a precizat in numele premierului, ca Tariceanu le-a solicitat constant ministrilor sa nu cedeze la interventii si presiuni facute pentru a-i determina sa serveasca diverse interese private, indiferent care ar fi sursa acestora. (O.S., D.P.)
|