x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cadastru online

Cadastru online

27 Ian 2009   •   00:00
Cadastru online

Oficiul de Cadastru Timiş se modernizează şi trece în era digitală. Începând cu această săptămână, instituţia a introdus în activitate Sistemul integrat de cadastru si publicitate imobiliară E-Terra.



Acest proiect are ca obiectiv implementarea unui sistem integrat de evidenţă a proprietăţii, oferind acces mai simplu şi mai rapid la informaţii din domeniul imobiliar. Aceasta va presupune şi modificări în domeniul depunerii cererilor de informaţii de cadastru din partea cetăţenilor. Aceste cereri depuse de solicitanţi vor fi primite doar în condiţiile completării integrale a formularului tip, pus la dispoziţie gratuit de către OCPI Timiş.

Tehnologia performantă presupune încurcături la început
În momentul depunerii cererii, noul sistem va presupune şi conversia cărţii funciare de pe hârtie pe suport electronic. Acest lucru implică modificarea numărului de carte funciară şi a numărului topografic/cadastral. În consecinţă, în cazul în care pe o carte funciară sunt înscrise mai multe imobile, solicitantul este rugat să menţioneze pe cererea depusă numărul topografic/cadastral al imobilului pentru care doreşte eliberarea extrasului. În caz contrar, se va considera că cererea se referă la primul imobil inscris în cartea funciară. În momentul depunerii cererii, este indicat să se prezinte un extras de carte funciară eliberat anterior sau actul de proprietate, pentru verificarea corectitudinii datelor de identificare menţionate în solicitare. De asemenea, este posibil ca introducerea noului sistem să producă, la început, uşoare decalaje în termenele de eliberare a lucrărilor, având în vedere procedurile mai complexe de verificare a datelor şi a conversiei documentelor în format electronic. Beneficiarii sistemului vor fi birourile notariale, persoanele fizice si juridice autorizate să execute lucrări de cadastru, instituţiile locale şi centrale, instiţuiile bancare, persoane fizice. Atributele imobilului (localizare, adresă, descriere) sunt unice şi sunt stabilite prin documentaţii cadastrale.

Sursa: www.tion.ro

×
Subiecte în articol: romania