15 cadre medicale şi specialişti ai Ministerului Apărării pleacă în Statele Unite ale Americii pentru a sprijini medicii din statul Alabama.
Echipa românească este formată din 5 medici, 5 asistenţi medicali şi 5 specialişti în evitarea contaminării.
Personalul va sta aproximativ două săptămâni în SUA şi va fi împărţit în mai multe spitale din statul american unde sunt îngrijiţi bolnavii de COVID-19.
Misiunea reprezintă, în acelaşi timp, şi un schimb de experienţă privind metodele de combatere a epidemiei de coronavirus.
Aceasta este cea de-a treia misiune internaţională de la începutul pandemiei de coronavirus la care participă cadre medicale din România, după misiunile din Italia şi Republica Moldova.
(sursa: Mediafax)