x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cămătarii Pardalian şi Adalbert, arestaţi după ce percepeau jumătate din suma împrumutată

Cămătarii Pardalian şi Adalbert, arestaţi după ce percepeau jumătate din suma împrumutată

30 Mar 2012   •   19:05
Cămătarii Pardalian şi Adalbert, arestaţi după ce percepeau jumătate din suma împrumutată

Doi camatari, care obisnuiau sa perceapa 50 la suta dobanda sumelor imprumutate, au fost arestati la Baia Mare, conform Mediafax.

Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare au cerut vineri arestarea preventiva a lui Pardalian Covaci si Adalbert Gall, retinuti joi pentru camatarie.

Judecatoria Baia Mare a emis mandate de arestare preventiva pe numele celor doi camatari, pentru 29 de zile.

Potrivit procurorilor, in perioada noiembrie 2011 - martie 2012, inculpatul Pardalian Covaci a imprumutat 38 de persoane cu diverse sume de bani, pentru care a perceput o dobanda de 50 la suta lunar.

Totodata, Parchetul arata ca in aceeasi perioada, respectiv noiembrie 2011 - martie 2012, inculpatul Adalbert Gall a imprumutat un numar de aproximativ 90 de persoane cu diverse sume de bani, percepand o dobanda de 50% lunar pentru suma imprumutata.

×
Subiecte în articol: arestare Baia Mare camatarie