Cand au fost eliberati?

Reporter: Domnilor, ma bucur ca lucrurile s-au terminat cu bine, ca lucrurile s-au lamurit si ca in curand veti ajunge acasa. E firesc sa va intreb, totusi, ce s-a intamplat?

Adrian Ganceanu: Deci, s-a intamplat un caz nefericit, in necunostinta de cauza, l-am rugat pe colegul meu sa... Avea o camera video si... L-am rugat frumos , ca il vazusem ami inainte, mai facea pentru unul, pentru altul filmari video si i-am zis sa imi faca si mie o... sa am si eu amintire... ca peste 20 de ani, cand plec acasa, /sa spun/ am fost si eu acolo.

Reporter: Acolo, unde?

Adrian Ganceanu: In Irak.

Reporter: Intr-o baza militara?

Adrian Ganceanu: Intr-o baza militara, normal. Intr-o baza militara americana.

Reporter: Chiar nu stiati ca nu e permis sa filmati?

Adrian Ganceanu: Nu stiam. Nu stiam ca nu e permis, pentru ca, cum sa va zic, s-au mai facut poze si filmari chiar cu soldati americani.

Reporter: Vizati niste obiective anume sau...?

Adrian Ganceanu: Nu, Doamne Fereste. Eu efectiv ajunsesem in baza aceea de o luna. Nu mai fusesem in afara campului de lucru, nu am mai fost niciodata. Dar baietii aia au plecat sa-si faca /.../ in cealalta baza si, in lipsa de personal - eu aveam permis de conducere -, mi s-a dat permisul de catre conducerea firmei sa merg sa duc gunoiul. Si in timpul asta mi-am zis ca tot suntem in timpul programului de lucru, un timp de 10-15 minute e suficient, mergem inapoi si gata.

Reporter: Ati fost vazuti si arestati.

Adrian Ganceanu: Da, am fost vazuti si retinuti. La inceput, pentru doua-trei ore; de acolo s-a intins la trei zile, de acolo s-a intins la sase zile si pana la urma s-a ajuns la trei luni.

Reporter: Ai dumneavoastra cum au aflat?

Nelu Ilie: Sotia a inceput sa ma caute. Neavand comunicare cu mine, a inceput sa ma caute pe la firma, prin contactele pe care le avea cu firma, apoi a sunat la ambasada. Ambasada i-a spus ca suntem retinuti; nu avea amanunte la momentul acela. Abia apoi dl consul Cristian Voicu a reusit sa ia contactul cu noi. I-am cerut in mod expres sa nu anunte decat sotia, decat familia, de ceea ce ni se intampla, si atat. Am mentionat ca nu vrem sa se faca deloc publica toata povestea, pentru ca nu e placuta si nu aveam nici un interes in toata povestea asta. Eram convinsi ca intr-un fel sau altul se va termina toata povestea cat mai curand, dar, din pacate, acel curand, pe care noi il credeam o saptamana, doua, o luna...

Reporter: Unde ati fost retinuti si cum ati fost tratati?

Nelu Ilie: Deci, noi am fost retinuti in baza de lucru, in baza /.../ unde lucram. Am fost tratati ca doi suspecti. Ni s-au pus intrebari, am raspuns la ele, am cooperat deplin cu autoritatile americane...

Reporter: Autoritatile romane cand au intervenit?

Adrian Ganceanu: Autoritatile romane, cand noi am ajuns in Bagdad... - am aflat din surse sigure; nu mentionez cine, pentru ca am stat de vorba cu dansii, l-au anuntat pe dl consul si pe dl ambasador, care deja de patru zile ne cautau prin Irak. Deci, nu stiu de ce nimeni nu a anuntat ambasada, pentru ca e o datorie, stiu eu, a oricaruia, sa zicem. Eu asa banuiesc. Am fost plecat 15 ani din tara, dar daca se intampla ceva cu un prieten al meu de care nu stiam, dau un telefon la ambasada, atata stiu, sau contactez oficiile de politie de aici - nu e cazul, pentru ca e zona de razboi. Si dl consul Cristian Voicu - caruia tin sa ii multumesc foarte mult; ii raman recunoscator pentru toata viata mea pentru tot ceea ce a facut pentru noi; si dlui ambasador la fel - a venit pe data de 26 noiembrie. Singura noastra rugaminte a fost: """"Dle consul, va rog frumos sa faceti toate demersurile necesare sa ne scoateti de aici, ca nu stiu cat mai rabdam aici. E foarte periculos. Suntem intre 400 de arabi fanatici"""". Si /.../ la orice ora, o idee doar; o idee se poate transforma intr-o /.../ fara margini si sa degenereze o simpla comportare, nu stupida - noi suntem europeni, ei sunt arabi, noi nu cunoastem cultura lor; chiar si sa fii ucis, de ce nu?

Reporter: Cum i-ati convins ca nu sunteti vinovati?

Adrian Ganceanu: Prin sinceritate, cred. Si prin faptul ca statul roman are relatii excelente cu statul american. Dar zic eu ca sinceritatea a primat in toata povestea asta.

Reporter: Lucrurile s-au lamurit. Cine a contribuit la eliberarea dv?

Nelu Ilie: Sunt convins ca un rol primordial l-au avut Ambasada Romaniei din Bagdad, Ministerul de Externe, presedintele Romaniei, deci autoritatile care au putere sa se ocupe de cetatenii romani aflati in exteriorul tarii.
Adrian Ganceanu: Si nu in ultimul rand, sa nu uitam, pentru ca domnul general, atasatii militari de aici au fost in priza de cand s-a aflat, in legatura directa cu autoritatile americane, care /.../ bineinteles, e zona de razboi. Noi acum realizam cat de cat. Suntem inca afectati, trebuie sa ne inteleaga lumea, de toate cele intamplate. Dar autoritatile americane, frumos, puteau sa spuna """"nu"""". Asa cred eu. E zona de razboi, le mor camarazii - si imi pare rau pentru lucrul asta.... Dar sinceritatea noastra si, cred eu, prietenia noastra, pro-americanismul pe care il avem noi, si americanii, cum tin la natiunea noastra, a facut ca dansii sa nu ezite sa ne elibereze, la cerintele statului roman.
Nelu Ilie: Fiind convinsi ca nu suntem vinovati.
Adrian Ganceanu: Si la interogatoriile care au fost s-a ajuns pana la detectorul de minciuni, pe care eu am fost de acord sa il fac, cu conditia daca inainteaza cazul la rezolvare in timp mai rapid; ceea ce, din pacate..., legaturile noastre cu agentii care ne interogau s-au rupt. De ce? Nu stim. Am facut pana la urma textul poligraf, mi s-a spus ca sunt un om cinstit - bine, ca nimeni nu e cinstit pana la o adica, in sensul bun al cuvantului, ca o minciuna tot scapi, nu?, la viata ta. Dar ne-a crezut, a spus ca o sa faca tot posibilul dansii, in ceea ce ii priveste, sa intocmeasca un raport, sa incheie dosarul si pana in Craciun sa ne trimita acasa. Ceea ce nu s-a intamplat, din motive.... - eu cred ca suntem prea micuti si in civil..., sa spunem de ce.

Reporter: Din Romania ati fost contactati?

Adrian Ganceanu: Din Romania nu am fost contactati. Armata americana probabil a crezut ca nu e bine sa fim contactati. Nu ni s-a dat posibilitatea nici sa mai luam legatura cu ambasadorul sau cu dl consul.

Reporter: Si ati fost totusi eliberati.

Nelu Ilie: Eliberati. Cum am fost eliberati? Credeti-ma, nu stiu. In seara in care am fost eliberati urma sa fim mutati intr-o alta inchisoare si, spre fericirea noastra, am vazut unul din sergentii de serviciu, a venit cu o hartie, pe care am vazut cu ochii nostri, """"special /.../"""". Atat pot sa va spun. Am fost convinsi ca Ambasada Romaniei depune toate eforturile, dar lipsa de comunicare, lipsa de informatii, va dati seama, dadea cale libera tuturor gandurilor negre pe care le poate avea cineva in situatia noastra.

Reporter: Cum ati fost primiti aici, printre militarii romani?

Nelu Ilie: Ca printre frati.
Adrian Ganceanu: Toata lumea nu stie cum sa aiba mai bine grija de noi, cum sa faca ne imbuneze, sa trecem cat mai repede peste toata... - putem sa ii spunem o trauma psihica, nu? Sunt foarte amabili cu noi. Nu stim, efectiv, cum sa ne mai comportam cu dansii, pentru ca, la o adica si in definitiv, trebuie sa ii respectam pentru ceea ce fac, pentru ca nu e usor sa fii departe de familie; poate unii dintre dansii, si sigur, unii dintre dansii au copii. Am fost primiti foarte bine - adica eu personal, nu stiu daca si colegul, dar sunt sigur ca si colegul. Tin sa multumim, daca ne permiteti, Armatei romane, atasatilor militari care exista aici, oameni de cariera, foarte bine pregatiti profesional, spiritual, de ce sa nu spunem, pentru ca am vazut ca au si o capela, la care sper ca Bunul Dumnezeu sa ma lase sa ma duc maine dimineata, fiind, nici nu mai stiu, duminica, din cate cred, sau astazi a fost duminica... Dar niciodata nu e tarziu, pentru ca nu am fost de cand am plecat de acasa.

Reporter: Foarte curand veti ajunge in tara. Exista si lectii invatate?

Adrian Ganceanu: Da, este, cum sa va spun, este o lectie care este invatata, stiti cum, ca la scoala, mot a mot. Deci, eu si cand o sa ajung acasa stiu ca o sa am reticente asupra unor lucruri pe care le faceam in normalitate, /.../. Cred ca m-am invatat minte sa gandesc de doua ori.

Reporter: Dv, dle Ilie Nelu?

Nelu Ilie: Ce va pot spune? Acum suflu si in iaurt. In primul rand, vreau sa ii rog pe colegii romani care au ramas aici, care lucreaza in continuare pe teritoriul Irakului, sa fie atenti, sa respecte toate regulile care sunt cunoscute, care le sunt aduse la cunostinta, sa intrebe de ceea ce banuiesc ca nu ar fi in regula, de doua ori, sa nu faca nimic necugetat, pentru ca dintr-un simplu gest, dintr-un simplu fapt de teribilism, se poate ajunge la o tragedie pe care nu cred ca o doreste nimeni./ds/ *
Adrian Ganceanu: Ca sa o luam de la bun inceput, pe data de 31 ne-am dus sa ne facem noi treaba in camp - aveam niste munca de completat, pentru ca personalul s-a divizat in functie de cerintele societatii la care muncim - si colegul meu Nelu a avut camera video. Eu l-am rugat...,i-am zis: """"Mai, poti sa faci si tu?"""" - l-am vazut inainte ca facea, deci nu era nici o problema, nimeni nu era constient de ce are sa se intample, pentru ca daca eram constienti si eram macar instruiti din punct de vedere al regulilor militare care se impun intr-un camp militar.... Ne-a oprit politia militara, ne-au retinut, ne-au promis doua-trei ore de interogatoriu, dupa care mergem inapoi la munca. Treaba a avansat intr-un mod mai nefavorabil decat ne asteptam noi. Si am ajuns sa fim retinuti timp de sapte zile in camp, dupa care transferati in vederea..., deci cu motivatia cum ca - Nelu nu vorbeste prea fluent engleza; eu o vorbesc, dar el nu - pentru el, sa ii acorde un interpret. Ajungand in acea localitate, ne-au tinut trei zile, in conditii nu prea placute, va dati seama, e stare de razboi si oricum... Ne-a transferat la Bagdad dupa trei zile. In Bagdad asteptam sa fim eliberati, pentru ca capete de acuzare nu prea aveau, deci nu eram in cunostinta de cauza, cum v-am mentionat, si a degenerat in asa fel incat, cum sa va spun, am ajuns in campul de detentie, intre arabi. Va dati seama, nu e prea simplu sa traiesti intre oameni care ucid fara sa gandeasca, deci, fara sa ezite. Bun, la insistentele dlui consul Cristian Voicu, pe data de 26 noiembrie, dansul a venit la noi sa ne viziteze. L-am rugat frumos ca sa ia contact cu familiile noastre, sa le spuna familiilor noastre ce se intampla cu noi, pentru ca fiecare care e plecat din tara si familiile nu mai primesc nici un semnal, se gandesc la ce e mai rau; oricine, banuiesc. Dl consul ne-a promis ca va lua legatura cu familiile, ceea ce a si facut. Am vorbit cu mama mea la telefon, am vorbit cu iubita mea la telefon, a confirmat la telefon lucrul ca dl consul a instiintat-o pe iubita mea in trei emailuri consecutive, la care, bineinteles, dl consul a primit raspuns. In schimb, lucrurile au degenerat; din ce cauza, nu pot sa va spun, pentru ca nu sunt militar in termen sau nu pot sa va spun pentru ca nu sunt in cunostinta de cauza ce sistem are partea americana de a munci sau de a prelucra anumite cazuri.

Reporter: Dar vi s-a spus unde ati gresit?

Adrian Ganceanu: Ni s-a spus, bineinteles, si suntem constienti de faptul asta, ca e o greseala, dar minima, dupa parerea noastra. Noi am fost in necunostinta de cauza; deci nu eram constienti de faptul..., pentru ca colegi de-ai nostri au mai facut poze, nu era nici o problema...

Reporter: In baza sau un obiectiv anume?

Adrian Ganceanu: Nu, in baza. Deci, noi, efectiv, nu stiam ce reprezinta un tent sau o cladire, nu stiam.

Reporter: Am inteles ca au mai gasit imagini si in zona in care locuiati.

Adrian Ganceanu: Da, era un lucru normal, in campul in care traiesti, unde lucrezi, sa mai faci o poza la un coleg, ca se urca pe aia, ca isi face treaba... Chiar la un coleg /.../ in ziua respectiva, cand am fost arestati, dimineata la ora 9:00, i-am spus: """"Bai nene"""" - cum il cheama, mai, ca nu mai tin minte? Nelu. Nu Nelu. Liviu. Nu Liviu, celalalt... Vali - i-a spus: """"esti bun de pus pe tabloul de onoare"""". Ca era o ipostaza, nu caraghioasa, dar nostima, cum munceste omul pe stive. Si, in fine, nu stiam ca se poate ajunge la chestii din astea. Daca stiam... Nimeni nu e, la varsta pe care o am, de 38 de ani, daca stiu dinainte.... Vin aici sa imi fac viata cat mai buna acasa, ca de aia venim, in fond si in definitiv, deci, am si eu o problema, am copii, vreau sa le asigur si eu cate una, alta. Acasa, din pacate, nu se prea poate in timp scurt. In timp lung, probabil, se va putea in viitor, nu stim, dar...

Reporter: Ce mesaj le transmiteti colegilor care au ramas in aceeasi baza sau care lucreaza in Irak pentru trupele americane?

Adrian Ganceanu: In primul rand, le transmitem mesajul de La Multi Ani si un Craciun Fericit lor si familiilor lor, sa aiba grija de ei si sa se intoarca cu bine acasa. Stim foarte bine, deci, noi, pana ce nu am ajuns acum pe strazile din Bagdad, sa vedem cu ochii nostri ce pericol exista in tara asta, nu am realizat faptul ca foarte periculos pentru oricine, ca e militar, ca e civil, pana la urma si, cel mai important, sa inteleaga ca nu e de joaca. Poate in urma noastra nu as fi prea fericit eu ca sa mai pateasca cineva ce am patit eu si colegul meu. Este o perioada, cea mai neagra din viata mea si sunt afectat. Va spun sincer. Afectat psihic. Am nevoie de putin timp sa imi revin si eu, sa imi vad de iubita pe care o iubesc foarte mult si mama pe care o respect foarte mult si sa incerce sa se gandeasca de doua ori inainte de a face un lucru. Doar atat. Si in special conducerea firmei, o rog tare mult, orisice s-ar intampla si oricine vine de la noi din tara - si nu numai de la noi din tara - sa le tina frumos, cand ajung, un briefing in legatura cu legislatia militara in vigoare, pentru ca se poate schimba de pe o zi pe alta. Nimeni nu stie. Faci ce ai facut ieri si nu mai poti sa faci azi. Esti arestat si, din fericire, cazul nostru s-a rezolvat intr-un mod cat mai fericit si trebuie sa acordam atentie si mii de multumiri dlui ambasador Stuparu, care a dat dovada de, cum sa va zic, ne-a fost ca un tata. Ne-am dat seama, am aflat de demersurile facute de dansul, de dl consul Cristian Voicu, care a venit si ne-a vizitat. Din pacate, a fost oprit sa ne mai viziteze. Si domnilor generali Ghita Radu...

Reporter: Fara nume.

Adrian Ganceanu: Domnilor generali din Armata romana care au stat in legatura directa cu ambasada si cu partea americana, partea militara americana si pana la urma au obtinut. Am vazut, pe posturile de televiziune, ce se vehiculeaza. Eu, ca parere personala, doar ce s-a vehiculat, hai sa iertam, hai sa nu mai repetam anumite lucruri care de fapt nu sunt adevarate. Ambasada romana - deci, ca sa va zic sincer, am fost plecat 15 ani din tara, am avut contacte cu servicii diplomatice. Acum, de data asta, imi dau seama ca sunt mandru ca sunt cetatean roman, pentru ca cineva m-a sprijinit. Daca nu erau dansii si partea americana daca nu dadea dovada de omenie, pentru ca pana la urma urmei, isi pierd tovarasii aici cu sutele. Si ei au viitor, au familii, nu? Trebuie sa ii intelegem si pe ei, din punctul lor de vedere. Noi suntem civili. Nu am cunoscut legislatia militara, sper de azi incolo fiecare sa fie bine pregatit, din orice punct de vedere, sa nu se intample lucrurile astea. Dar daca partea americana nu actiona asa, mai uman, noi, procedura, din cate am aflat, este de sase luni de detentie. Deci capete de acuzare nu am avut, capete de acuzare bine intemeiate, sa ajungem intr-un tribunal, sa fim judecati, pentru ca aici, daca esti judecat ca un cetatean roman, e putin tratamentul mai altfel, da? Si la trei luni, ne-au lasat, la insistentele statului roman, o chestie care m-a uimit foarte mult. Dl ambasador si toata trupa din ambasada au fost foarte miscati cand ne-au vazut. Si prima intrebare, ca sa fiu sincer, pe care ne-a pus-o dl consul si dl ambasador si toti din jurul dansilor a fost: """"Sunteti bine? Nu sunteti bolnavi, nu v-au lovit, nu..."""" si nu, cum se stie prea bine, anumite persoane din tara, chiar nu politice, ma rog, ca nu ma intereseaza politica romaneasca, sincer v-o spun, persoane de rand poate interpreteaza ca i-au luat la rost si ca nu stiu ce. Nu e adevarat, s-au purtat chiar, va spun eu, ca si taica-meu, Dumnezeu sa-l ierte, ca un parinte cu copiii lui si ne-au explicat frumos: "Lasa, gata, s-a terminat, linistiti-va, ne urcam in masina, plecam la ambasada"""". Si ni s-au explicat niste lucruri - """"Trebuie sa stati linistiti si plecati in tara""""./ds/ """"Pana atunci va rog frumos sa va linistiti". Dar, din pacate, stiti cum e cu linistea asta, e o liniste la suprafata; interioara, inca persista. Si, apropo, la trei minute, patru, deci nici nu terminasem de fumat o tigara, a sunat si domnul presedinte, caruia dorim sa ii multumim pentru interventia dansului si ca s-a ocupat concret de cazul nostru. Si dansul la fel, "Mai, sunteti sanatosi, sunteti bine?", "Hai ca o sa ajungeti acasa si poate o sa stam de vorba". E un lucru ca un presedinte de stat sa se intereseze, e ceva, cum sa zic, nu sub forma, cum sa zic, politica, sau sa vorbesca cu tine raspicat; sa vorbeasca ca un om de omenie, care sincer s-a auzit si ne-a dorit numai bine si ne asteapta acasa. E un lucru, cred ca e un lucru bun. Partea cea mai dureroasa e ca am suferit destul in aceste trei luni. Nu putem sa spunem ca am fost loviti, dar exista riscul. De ce nu se spune ca ne puteam pierde viata, ca armata americana nu poate sa controleze, pentru ca natiunea asta noi am cunoscut-o acum. E spontana, deci intr-un minut a terminat balciul. Dar partea americana stie lucrul acesta mai bine decat noi. Noi acum l-am cunoscut doar, intelegeti, ne-am format cat de cat o parere. Poate cand ajungem acasa, ne mai linistim, ne formam o alta parere, dar cert este partea romana, in ceea ce ne priveste, si-a facut din toate punctele de vedere datoria. Armata romana, la fel. Deci am cunoscut aici baieti care merita tot respectul si palaria jos. Sa nu mai fie criticati, ca ei isi fac datoria lor de militari si statul nostru ce obligatiuni are fata de alte state cooperante si prietene noua. Cred ca nu e bine sa se strice dintr-o chestie din aceasta mica. Am trecut peste asta, multumim la bunul Dumnezeu, multumim familiilor, multumim tuturor celor care ne-au spijinit. Din cate am inteles, o sa plecam catre casa, sa fie bun Dumnezeu cu noi si sa ajungem sanatosi acasa. Si mai mult ce va pot spune? Partea americana are datoria ei, noi, ca civili, nu putem intelege un sistem american bine pus la punct. Mai mult de atat nu cred ca pot sa va ofer deocamdata. Si sper ca atata sa fie si cat de cat de ajuns pentru orice comentariu, pentru ca nu sunt in stare sa mai dau deocamdata... Vreau sa imi vad prima data familia, vreau sa imi vad iubita, vreau sa imi vad copilul. Stiti, face parte din viata de zi cu zi; de care mi-e dor?

Reporter: Domnule Nelu Ilie, ce puteti spune despre tratamentul din timpul cat ati fost in custodia trupelor americane?

Nelu Ilie: Ca sa fiu sincer, am fost surprins de faptul ca nu s-a facut absolut nici o diferentiere intre noi, ca cetateni romani si marea masa a detinutilor de aici. Am fost practic doar doua numere. In schimb, ceea ce pot confirma, din cele stiute, acesta este procesul si poate ca e bine ca e asa, poate ca nu, nu sunt in masura sa judec eu sistemul de detentie american. Ideea este ca am fost tratati omeneste, nu am fost loviti, nu am fost bruscati.

Reporter: V-a fost teama ca veti fi predati justitiei irakiene?

Nelu Ilie: Se vehiculau tot felul de istorii. Convingerea mea intima era ca nu, pentru ca nu am avut nimic de-a face cu guvernul irakian, nu am intalnit nici un oficial irakian, am lucrat pe teritoriul unei baze militare americane si nu era nici o logica in toata povestea asta. Dar stiti si dumneavoastra, cand o suta iti spun ca esti nebun, du-te la spital.

Reporter: Unde ati fost surprins ca luati imagini?

Nelu Ilie: In baza militara. Deci pe perimetrul bazei militare. El conducea, eu luam imagini pentru el, vroia sa le duca acasa, ca amintiri. Nu stiu daca intr-adevar a fost ceva care sa...

Reporter: Practic, nu v-ati dat seama ca ati vizat un obiectiv?

Nelu Ilie: Dar nu cred ca a fost un obiectiv vizat. Au fost niste cladiri, la o distanta destul de mare. Nimic clar, asta stiu sigur si doar drumul, pustietatea din jur. Chiar faceam glume in momentul filmarilor, ca ne intrebam cum pot trai oamenii astia in pustiu, dar astea sunt trecute si acum justificarile nu isi mai au rostul.

Reporter: In timpul anchetei cum s-au purtat cu dumneavoastra? Am inteles ca ati fost si la detectorul de minciuni.

Nelu Ilie: Nu eu, colegul meu a fost la detectorul de minciuni. Intrebarile au fost, cum sa va spun, au plecat de la origini si pana la /.../. Am trecut prin toate etapele. S-a plecat de la nume, prenume, meserie, ce cautam in Irak, de ce suntem in Irak, cat castigam, toate amanuntele care au rostul, au rolul de a duce la bun sfarsit o ancheta. Banuiesc ca e normal sa intrebe toate chestiile acestea, pentru ca ei au nevoie de informatii.

Reporter: Acum ca totul s-a incheiat cu bine, putem spune, uitandu-va in urma, ce puteti declara?

Nelu Ilie: Uitandu-ma in urma, un singur lucru pot declara. Frati romani care lucrati aici, fiti atenti, respectati si regulile pe care nu le stiti, chiar si pe cele pe care doar le banuiti, nu riscati pentru nimic in lume, nici pentru un mic avantaj, nici pentru o mica placere, respectati pur si simplu regulile si atat. Pentru ca o chestie aparent minora se poate transforma intr-o tragedie. Si nu cred ca isi doreste cineva sa treaca sa treaca prin ce am trecut noi doi.

Reporter: Cine credeti ca avut o contributie pentru ca dumneavoastra sa treceti peste aceasta problema?

Nelu Ilie: De crezut nu cred nimic, sunt absolut convins, suta la suta, ca aportul major la eliberarea noastra l-au avut Consulatul Romaniei din Bagdad, domnul ambasador, domnul consul si relatiile pe care le are statul roman cu Armata americana. Daca nu erau toate acestea, coroborate, detentia noastra se putea prelungi foarte simplu pana la sase luni, cat este termenul minim pentru cetateni straini; si pe acesta cale tin sa aduc multumiri domnului ambasador, domnului consul, Armatei romane, Ministerului de Externe, tuturor celor care au fost implicati in lupta pentru scoaterea noastra de aici si o spun inca o data cu toata convingerea, nimeni altcineva nu a avut nici un rol in eliberarea noastra, decat cei pe care i-am mentionat, pentru ca acesta este purul adevar. Am auzit ca acasa se vehiculeaza tot felul de istorii in ceea ce ne priveste. O spun pe aceasta cale, nimic din ceea ce s-au auzit nu este adevarat. Am cerut eu in mod expres sa fie informata doar familia si atat. Nu am vrut sa se faca publica toata povestea asta, in speranta ca totul se va termina cat mai repede si se va trece usor peste chestia asta, fara publicitate. Nu vrem sa fim vedete, am venit aici doar ca sa castigam un ban si sa ne vedem de ale noastre. Nu am vizat niciodata postura de vedeta, nu-mi face placere ce se intampla in tara acum, nu-mi face placere ca suntem o arma cu care se platesc anumite polite. Nu e problema mea ce se intampla, dar nu imi face placere modalitatea in care sunt folosit.

Reporter: Dumneavoastra ati cerut expres ca sa...?

Nelu Ilie: Da, in mod expres am cerut sa nu fie informata decat sotia mea. Vreau sa mentionez, tatal meu a aflat acum doua zile, doua-trei zile, cand a izbucnit scandalul in presa, toata povestea asta si am inteles ca a fost internat. Se putea intampla o tragedie. Intreb acum: cine platea pentru acesta tragedie, daca, Doamne fereste, se intampla?

Reporteri: Radu Dobriţoiu si colonel Benone Neagoe.