Candela în formă de inimioară din Calea Giuleşti

Bărbatul îmbrăcat în pripă de la blocurile din apropiere se pune cu un genunchi pe trotuar şi începe să aşeze lumânările în formă de inimi mici. Sute de oameni veniţi din toate colţurile Bucureştiului au adus lângă gardul tragediei lumânărele, dar şi jucării, ursuleţi, căţeluşi, să se joace în ceruri, poate, îngeraşii care n-au mai apucat să ştie ce este aceea o jucărie pe Pământ.

Vin să depună o lumânare şi alături o bucăţică de suflet milos mame cu copii în braţe. Cu copii mici, mici, cărora mamele le dirijează mâna să aşeze lumânărelele şi aceeaşi mână de mamă îi învaţă să facă o cruce pentru bebeluşii ridicaţi la ceruri, de unde abia veniseră.

La cumplita tragedie de la Maternitatea Giuleşti s-a văzut România cea bună, cea frumoasă şi, în oponenţă cu ea, România cea strâmb organizată. România cea bună, cu so­lidaritatea de inimă faţă de tragedia pruncilor, solidaritatea cu inima a milioane de români. România cea bună cu medicii şi asistentele alergând de acasă cu primul taxi sau prin autobuz pentru a veni să ajute la maternitatea fumegândă sau la spitalele unde fuseseră duşi cu vaiet de sirene nou-născuţi, lăuze, gravide în prag de naştere, femei în travaliu. România cea bună prin devotamentul pompierilor care abia mai respirau şi ei din pricina fumului nimicitor. România cea bună prin medicul care efectua o cezariană chiar în timpul dezastrului, un medic care opera ca în plin război, ca pe linia întâi a frontului, un medic care a reuşit să scoată la lumina vieţii un prunc prin intervenţie chirurgicală în timp ce se auzeau ţipete disperate, "Foc, fugiţi", în timp ce se auzea tropăitul ghetelor de pompieri şi fluieratul apei sub presiune din furtunurile pompierilor.

Dar în timpul dezastrului s-a văzut şi România rău organizată, cu o singură asistentă pe tură, când erau necesare patru. Cu sărăcia care ducea la improvizarea unor sârme, cu vechimea clădirilor unor spitale vechi de 100 de ani, în care nu există senzori de alertare a focului. România rău organizată cu slujbaşi plătiţi în bătaie de joc, cu fraze cinice ale conducătorilor spunând că nu e nici un bai că ne pleacă oamenii şcoliţi pe banii românilor. Of. Doamne, Doamne!