Pentru a susţine revendicările colegilor de breaslă, preşedintele Judecătoriei Lipova şi-a depus demisia de onoare şi îndeamnă toţi magistraţii să candideze ca independenţi la funcţia de preşedinte al României!
Asta în timp ce Traian Băsescu a cerut printr-o scrisoare adresată şefului Consiliului Superior al Magistraturii, magistratul Virgil Andreieş, încetarea protestelor: "(...) în contextul în care magistraţii refuză să îndeplinească un serviciu public, încălcând dreptul cetăţenilor de a avea acces la justiţie, vă solicit să luaţi toate măsurile pentru încetarea acţiunilor de protest ale judecătorilor şi procurorilor. (...)", scrie preşedintele României.
Judecătorul Emilian Popescu a recurs la demisia de onoare pentru a susţine două forme noi de protest pe care le propune şi colegilor săi aflaţi de aproximativ o săptămână în protest faţă de nemulţumirile salariale. Prima constă în demisionarea de onoare a tuturor magistraţilor aflaţi în funcţii de conducere şi a grefierilor şi refuzul din solidaritate al celorlalţi magistraţi de a ocupa posturile rămase libere. Cea de-a doua formă de protest propusă prevede "cosmetizarea" uneia deja stabilită, pe care judecătorul fost preşedinte o vede în această formă ca fiind oarecum ilegală. Este vorba despre boicotarea alegerilor prezidenţiale din acest an prin refuzul magistraţilor de a intra în componenţa comisiilor electorale. Popescu propune ca fiecare magistrat să candideze independent la funcţia de preşedinte al României, semnăturile necesare pentru candidatură putând fi obţinute, "în mod încrucişat", fiecare magistrat de la ceilalţi, de la personalul auxiliar şi de la membrii familiilor. Emilian Popescu susţine că, în calitate de candidat independent la Preşedinţia României, dânsul personal este reprezentativ pentru o plajă largă de categorii profesionale, cum ar fi justiţie, poliţie, administraţie publică, servicii publice, cadre didactice, personal medico-sanitar, iubitori de animale, adepţii protecţiei mediului, persoanele cu handicap, cele cu orientări sexuale considerate deviate, credincioşi, ezoterici, acestea fiind doar câteva dintre categoriile cărora Popescu le argumentează de ce este potrivit să îi reprezinte.
Spărgătoarele de grevă de la Braşov
În perfectă antiteză cu gestul preşedintelui Judecătoriei Lipova, protestul magistraţilor braşoveni s-a împiedicat şi ieri de opoziţia fermă a unei judecătoare de la Secţia Civilă a Judecătoriei Braşov, Mirela Ştefan, care a intrat şi a judecat în şedinţe ca şi când nu s-a întâmplat nimic. Argumentele liberei conştiinţe şi cel al independenţei magistratului s-au dezumflat repede, după ce s-a constatat că judecătoarea cu pricina este logodnica fostului procuror-şef al DNA Braşov, Ionel Aramă, actual secretar general adjunct al organizaţiei municipale a PD-L Braşov. Cum nunta urmează să aibă loc într-o lună, judecătoarea a înţeles să spargă mai degrabă protestul colegilor săi decât să genereze discuţii familiale, aspect criticat de judecătorul Anda Sânpetru, care a declarat presei că "atitudinea Mirelei Ştefan este o sfidare la adresa colegilor". Protestul judecătorilor braşoveni a mai fost subminat şi de o altă judecătoare, de această dată de la Tribunal, Daniela Urs, care a imitat-o pe colega ei de la Judecătorie. (Libiu Mateescu)
Citește pe Antena3.ro