Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit 29.850 de comprimate şi 20 de fiole care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc, pe care doi cetăţeni bulgari au încercat să le introducă ilegal în ţară.
"În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acţiuni specifice, în urma cărora au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport, printre care şi două autocamioane care transportau colete, în regim de curierat, din Bulgaria pentru România", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române (IGPF) transmis joi AGERPRES.
Cu ocazia controlului amănunţit efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentele marfă ale celor două autocamioane mai multe cutii ce conţineau 29.850 de comprimate şi 20 fiole, ce aveau ca substanţe active Tamoxifen, Trenbolon şi Testosteron, acestea aflându-se pe lista substanţelor dopante cu grad mare de risc, prevăzută în Legea 104/2008.
La cercetări, şoferii au declarat că sunt angajaţii unor firme de curierat din Bulgaria, transportau coletele şi nu aveau cunoştinţă despre conţinutul acestora.
"În cauză, conform prevederilor legale, a fost dispusă măsura reţinerii produselor farmaceutice, în valoare de 121.000 lei, iar cetăţenii bulgari au fost sancţionaţi contravenţional", se arată în comunicat.
AGERPRES