x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Capitala, mai bogată cu 1500 de arbori

Capitala, mai bogată cu 1500 de arbori

de Iulia Barbu    |    04 Noi 2012   •   17:34
Capitala, mai bogată cu 1500 de arbori

De astăzi, Bucureştiul este mai verde. 1500 de de arbori şi arbuşti din 17 specii au fost plantaţi în cadrul campaniei ,,Capitala Creşte Verde”, iniţiată în 2009 Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu. 250 de studenţi voluntari au participat la acţiunea care a avut loc în incinta Universităţii Politehnica Bucureşti. Alături de Sorin Oprescu, la eveniment au participat Ecaterina Andorinescu, ministrul Educaţiei, Rovana Plumb, ministrul Mediului, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti şi reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 6.

"Prin astfel de acţiuni şi prin alte proiecte pe care Primăria Municipiului Bucureşti le dezvolta, ne dorim să ne apropiem de cei 26 de metri de spaţiu verde pe cap de locuitor, aşa cum este prevăzut şi în normele europene. Plantând aceşti arbori nu facem altceva decât să dăm viaţă spaţiului verde", a  declarat Sorin Oprescu

La rândul său, Ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi-a manifestat dorinţa ca Primăria Capitalei împreuna cu Guvernul României să poată oferi bucureştenilor un oraş mai verde: "Dorinţa noastră comună, a Guvernului şi a Primăriei Capitalei, este să putem avea cât mai multe zone verzi pentru cetăţeni şi să putem continua parteneriatul pentru un Bucureşti Verde".

Reprezentanţii Universităţii Politehnica Bucureşti i-au mulţumit Primarului General pentru sprijinul acordat în amenajarea spaţiilor verzi aferente Universităţii, venind astfel în sprijinul studenţilor UPB şi locuitorilor Sectorului 6 care au la dispoziţie acest parc.

×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu arbori capitala