x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Carantina generală. În intervalul legal, seniorii iau cu asalt pieţele

Carantina generală. În intervalul legal, seniorii iau cu asalt pieţele

30 Mar 2020   •   08:46
Carantina generală. În intervalul legal, seniorii iau cu asalt pieţele

Cu sau fără mască sanitară, înarmaţi cu sacoşe şi cărucioare, seniorii dau năvală, la sfârşit de săptămână, în marile pieţe ale Capitalei. Nu toţi respectă distanţa socială de cel puţin un metru. „Zici că aşteaptă în blockstarter, să se facă ora 11.00”, ne spunea sâmbătă o vânzătoare. „La fix, încep să vină, valuri, valuri, şi umblă printre tarabe până la ora unu, când se dă stingerea”, continuă femeia. „Eu îi înţeleg, că şi părinţii mei sunt aşa: caută produse proaspete sau vor să aibă cămara plină. Asta a rămas de pe vremea comunismului.”

×