x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 2.000 caserole de mici suspectaţi că ar conţine carne de cal, distribuite din Ploieşti în 36 de judeţe

2.000 caserole de mici suspectaţi că ar conţine carne de cal, distribuite din Ploieşti în 36 de judeţe

15 Mar 2013   •   14:23
2.000 caserole de mici suspectaţi că ar conţine carne de cal, distribuite din Ploieşti în 36 de judeţe
Sursa foto: Gabriela Dobos/Intact Images

Aproximativ 2.000 de caserole de mici asupra cărora există suspiciunea că ar conţine carne de cal au fost distribuite de o firmă din Ploieşti în 36 de judeţe, informează agerpres.ro.

Şeful Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat, vineri, că asupra unei cantităţi de 1.536 de kg de mici produşi de o firmă din Ploieşti, ambalaţi în 1.920 de caserole a câte 800 de grame există suspiciunea că ar conţine carne de cal în loc de carne de vită.

Această cantitate de mici a fost distribuită în 36 de judeţe, în acest context, autorităţile sanitar-veterinare emiţând o alertă.

De asemenea, Terecoasă a precizat că, în urma controlului efectuat la producătorul din Ploieşti nu s-a găsit nimic din lotul suspect, nici carne, nici produs finit, firma respectivă fiind închisă de pe data de 1 martie pentru igienizare.

Şeful DSV Prahova a confirmat informaţia apărută în presa locală potrivit căreia soţia patronului firmei care a produs micii este angajată a acestei instituţii.

Terecoasă a precizat că femeia este şefa biroului siguranţa alimentelor de origine animală din DSVSA Prahova, dar în urma alertei apărute aceasta a fost trecută pe o funcţie de execuţie în cadrul biroului care are în responsabilitatea verificarea produselor non-alimentare. AGERPRES/(AS- Anamaria Toma)

Autorităţile române au avertizat joi, pe Sistemul Rapid de Alertă, despre o posibilă suspiciune de fraudă prin înlocuirea de carne de vită cu carne de cal se pare în cazul a 200 kilograme de carne tocată, a anunţat preşedintele interimar al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.

"În cursul zilei de astăzi (joi - n.r.) a apărut pe Sistemul Rapid de Alertă o suspiciune de fraudă, de substituire de specie carne de vită cu carne de cal. Am declanşat ancheta, colegii noştri au sechestrat lotul incriminat. Este vorba de o cantitate de aproximativ 200 de kilograme de carne tocată. S-au recoltat probe din această cantitate, se vor face analizele, sunt plecaţi în teritoriu colegii, la unitatea care a livrat şi a procesat carnea iniţial şi a dat către piaţă carne tocată şi după ce avem rezultatele analizelor de laborator şi a anchetei vă vom anunţa", a spus Mănăstireanu.  

×
Subiecte în articol: carne de mici carne de cal dsvsa