x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cartierul Brancusi - Repartitii pe pile

Cartierul Brancusi - Repartitii pe pile

de Monica C. Andrei    |    08 Noi 2005   •   00:00
Cartierul Brancusi - Repartitii pe pile

Dupa ce si-au dat case intre ei, consilierii locali ai Sectorului 6 si le-au si repartizat dupa bunul plac. Primele apartamente din Cartierul Brancusi au fost impartite fara a se respecta HG 962/2001, care spune ca repartitia se face o singura data pentru tot fondul locativ existent, indiferent daca apartamentele sunt gata sau in curs de finalizare. Alesii locali ai Sectorului 6 au votat insa o lista partiala cu repartitii, mai exact pentru primele 192 de case din cele 1.800 cate are cartierul. Si asta deoarece consilierii, directorii din primarie si rudele acestora, aflati pe liste, nu voiau sa primeasca apartamente la parter sau la mansarda, pe motiv ca acestea au fost inundate inainte sa fie inaugurate.

PILOSII. Astfel, fiul secretarului primariei, Irinel Floricica, pe locul 5 la garsoniere, are numarul 22 la repartitie. La fel Cristian Hrituc, directorul pietelor, pe locul 9 la prioritati, a luat garsoniera la pozitia 13. Consilierul PD, Bogdan Cuturescu, prioritatea 11, a primit garsoniera pe locul 15. Mai avantajat a fost consilierul PD Florin Vladan, care, de pe locul 100, a primit casa al 71-lea, si directorul de la taxe si impozite, Gabriel Tanase, care era pe locul 13 la prioritati si a ajuns pe locul sase, primind un apartament cu trei camere. Noroc ca este director, fiindca altfel nimerea la o mansarda.

In urma inundatiilor au fost afectate centralele blocurilor, care se aflau la subsol, si apartamentele de la parter si mansarda. Cei care au avut pile s-au trecut pe lista de repartitii pe la mijloc, astfel incat sa primeasca apartamente la etajele superioare.

O sesizare privind modul in care s-au facut repartitiile a primit si Prefectul Capitalei, Mioara Mantale. "Voi analiza situatia si, daca sunt nereguli, voi lua masuri conform legii", a promis Mantale.

Pe de alta parte, primarului Sectorului 6, Cristian Poteras, nu i se pare nimic ilegal.

"Ca sa repartizezi aceste case este un efort enorm. Sunt sase doamne care lucreaza la spatiul locativ. Cum termina 200 de dosare, cum le repartizeaza", ne-a spus Poteras.

In ceea ce priveste schimburile de locuri facute de consilieri pe listele cu repartitii, primarul Sectorului 6 a dat vina pe persoanele cu handicap care trebuie sa locuiasca la parter. De ce nu s-a facut repartizarea de la inceput? Simplu. Pentru ca blocurile respective nu fusesera inca inundate.
×
Subiecte în articol: observator