x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Case de vis pentru tarani

Case de vis pentru tarani

17 Mar 2004   •   00:00

Autostrada Bucuresti - Brasov va trece chiar pe unde acum se afla Primaria comunei Barcanesti, judetul Prahova. O data cu Primaria vor mai fi "sacrificate" din cauza viitorului drum european noua gospodarii taranesti si caminul cultural.

Compania Search Corporation, cea care a proiectat autostrada si de unde v-am semnalat ca au "transpirat" planurile catre samsarii de pamant pentru ca acestia sa deruleze achizitii de terenuri de la sateni, a oferit o solutie exceptionala pentru taranii "napastuiti" din Barcanesti. Ziarul nostru a intrat in posesia documentelor care atesta acest lucru. In schimbul gospodariilor daramate, taranilor li se va construi cate o noua gospodarie pe cate 1.000 de metri patrati, terenul fiind concesionat de catre Consiliul Judetean Prahova. Locuinta are subsol, parter si pod, iar anexele gospodariei cuprind cate un grajd, cu parter si pod, si cotet de pasari. Complexele care vor fi construite in Barcanesti sunt gandite ca ansamblu sa gazduiasca in fiecare modul cate doua gospodarii. Pentru ca oferta pentru locuitorii comunei sa fie de nerefuzat, taranii vor avea "living room", doua dormitoare, baie cu cada din fibra de sticla, lavoar din portelan, vas WC din portelan, chiuveta dubla din inox, apoi bucatarie, loc de luat masa, toate asezate dupa cel mai fidel mod occidental.

Ca la Ibiza

Potrivit proiectului aprobat de autoritatile statului, care deja a ajuns in curtea Primariei, totalul suprafetei desfasurate construita a gospodariei are 397,35 metri patrati. Casele vor fi imprejmuite cu garduri din caramida si din lemn, in timp ce capitolul finisaje va fi ornat cu tencuiala colorata in nuante deschise. Bineinteles ca taranii nu vor fi privati de binefacerile geamurilor termopan, care vor fi chiar si la anexele gospodaresti.

Proiectantul s-a gandit de altfel si la confortul interior. Proprietarii vor avea spatiile locuibile parchetate stratificat, iar baia si bucataria vor fi predate la "cheie" cu gresie. De asemenea, taranii vor uita de lemne pentru incalzit, statul garantandu-le la viitoarele constructii centrale termice si chiar masini de spalat, pe care le vor gasi in momentul in care se vor muta.

Nimic de zis, taranul roman merita ce este mai bun, mai ales cand banii pentru proiectul privind aceste investitii sunt garantati chiar de stat.

Search Corporation s-a gandit, conform actelor prezentate primarului, la o valoare minima de investitie de 320 euro/metrul patrat construibil, aceasta fara TVA. Drept comparatie, specialisti in domeniul imobiliarelor ne-au precizat ca acest nivel al investitiilor se practica in acest moment in zonele turistice, extrem de pretentioase, ale Spaniei.
( GABRIEL BURLACU, RAZVAN BELCIUGANU )

"E drama vietii mele"

Printre taranii carora buldozerele le vor transforma gospodariile in amintire se numara si Gheorghe Enache (foto). Soarta a facut ca omul, infiat de o familie din sat, sa se aseze cu gospodaria chiar langa sediul primariei. Intra direct in subiect. "Nu pot sa ma gandesc cum o sa plec. Chiar daca aici este treaba statului, eu zic ca si noi avem dreptul sa ne fixam pretul nostru. De cand am aflat, noi nu mai avem liniste. Deja am fost anuntati sa nu mai facem nimic pe langa casa, ca o sa ne darame. E drama vietii mele", apasa cuvintele Enache. Femeia lui vine si ea la poarta sa vada ce se intampla. Rosteste scurt: "De la masuratori sunteti?", ii dau lacrimile pe care si le arunca repede in broboada, intoarce spatele si pleaca.

×
Subiecte în articol: observator