Cât de scurt este drumul de la președinție la judecată

Avalanșa de dosare penale cu care se confruntă Traian Băsescu nu este un eveniment fără precedente pe plan extern. Situaţia sa seamănă cu soarta mai multor foşti preşedinţi ai altor state, care au ajuns din palatul prezidenţial în boxa acuzaţilor.

Cazurile de foşti şefi de stat ajunşi în închisoare sau la un pas de aceasta nu sunt rare, mai ales în statele cu tradiţie democratică redusă, în care deseori schimbările de regim se fac prin lovituri de stat sau revoluţii, mai ales în Africa şi America de Sud, ranchiuna şi dorinţa de răzbunare fiind mari.

Sunt însă situaţii în care şi state democratice solide îşi trimit liderii de altădată în tribunale, câteva cazuri aducând izbitor cu cel al lui Traian Băsescu.

Acesta are în comun cu fostul preşedinte francez Jacques Chirac faptul că ambii au fost primari ai capitalelor ţărilor lor înainte de a deveni şefi de stat. După încheierea mandatelor, amândoi au trebuit să dea socoteală pentru ceea ce au făcut ca primari. Chirac a fost condamnat în 2011 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri după ce şi-a finanţat partidul prin intermediul salariilor acordate pentru 21 de posturi din primărie care, de fapt, nu existau.

Chirac a scăpat de închisoare datorită ramolismentului şi pentru nu fi afectat prestigiul funcţiei prezidenţiale. Băsescu trebuie să dea explicaţii pentru faptul că şi-a acordat singur casa din Mihăileanu şi mai are şi un maldăr de plângeri privind modul în care Primăria Bucureştilor a aprobat retrocedarea unor imobile.

Problema eternă a finanţării

Există similarităţi şi cu succesorul lui Chirac, Nicolas Sarkozy, cercetat penal pentru trafic de influenţă şi fapte de corupţie după ce a încercat să obţină informaţii dintr-un dosar ce-l viza de la un înalt magistrat. Pe numele lui Băsescu, C.V. Tudor a depus o plângere penală, ce se află în analiza procurorilor, privind faptul că şi-ar fi însuşit o parte din banii pentru răscumpărarea jurnaliştilor răpiţi în Irak în 2005.

Cu fostul preşedinte lituanian, Rolandas Paksas, Băsescu are în comun o suspendare din funcţie, însă Paksas a fost şi demis. În 2003, au apărut informaţii privind faptul că Paksas ar fi avut finanţare ilegală pentru campanie de la mafia rusă, iar în România, din dosarul Microsoft apar informaţii potrivit cărora o parte din şpăgile încasate ar fi finanţat campania din 2009 a lui Traian Băsescu.

Paksas a plătit cu demiterea de către Parlament faptul că pentru banii primiţi de la un mogul rus l-a făcut pe acesta, prin decret prezidenţial, cetăţean al Lituaniei, şi pentru că i-a dat acestuia informaţii secrete.

Spre deosebire de Băsescu, care este acuzat de fapte ce-l pot duce la închisoare, Paksas a scăpat doar cu interdicţia de a mai fi ales în demnităţi publice, interdicţie ce i-a fost ridicată printr-o decizie a CEDO.

Iliescu și Saakașvili

În ianuarie a fost decisă redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie 1990, motiv de îngrijorare pentru fostul preşedinte Ion Iliescu, dacă se va dovedi că a instigat acţiunile minerilor. În mod similar, Mihail Saakaşvili este acuzat pentru reprimarea brutală a protestelor antiguvernamentale din Georgia, în anul 2007. Pentru a scăpa, georgianul a fugit în Ucraina, a primit recent cetăţenia ucraineană din partea preşedintelui Petro Poroşenko şi a fost numit guvernator al Odessei.

Soartă de fost președinte

Calitatea de „fost” este o povară grea. În multe alte ţări, foşti şefi de stat au avut probleme serioase cu justiţia, diversitatea acuzaţiilor fiind năucitoare. În Israel, Moshe Katsav, preşedinte între 2000 şi 2007, ispăşeşte o pedeapsă de 7 ani pentru viol, acuzaţiile determinând în prealabil demisia sa. Nu mai puţin de trei instanţe au confirmat acuzaţiile procurorilor, iar Katsav a fost la un pas de un alt proces pentru hărţuirea martorilor.

În Zimbabwe, Canaan Banana, preşedinte între 1980 şi 1987, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru sodomie. În Peru, Alberto Fujimori a trecut prin nu mai puţin de patru procese la capătul cărora s-a pricopsit cu 25 de ani pentru crime împotriva umanităţii, şapte pentru delapidare şi şase pentru interceptări ilegale şi dare de mită.

Însă un exemplu de dictator norocos este Augusto Pinochet, care a murit, ramolit, în arest la domiciliu în pofida crimelor odioase comise în Chile în timpul regimului său.